ARAD. „Povestea sertarelor”. Aşa se numeşte lucrarea scrisă de arădeanca Alina Mrejeru, publicată în Statele Unite ale Americii ca parte a antologiei „Femeile în ascensiune” – carte care a obţinut titlul de „Amazon #1 Best Seller”. Volumul cuprinde poveşti de succes şi de viaţă ale femeilor, dorindu-se a fi o voce colectivă care poate rezona cu femeile din întreaga lume, femei care au depăşit obstacole, au obţinut victorii şi urcă pe scara succesului în fiecare zi.
„Povestea sertarelor” este chiar primul capitol din această carte şi prezintă o parte din viaţa Alinei Mrejeru.
„Primul <sertar> este despre viaţa mea din România, despre familia mea şi despre oraşul meu de suflet, Arad. Am spus întregii lumi cum, prin serviciul meu, am reprezentat Aradul peste tot în lume. Al doilea <sertar> este SUA şi viaţa mea de aici, felul în care m-am adaptat, tranziţia de la un continent la altul, de la o cultură la alta, de la un mod de viaţă la altul. Încerc, prin ceea ce scriu, să spun lumii despre felul în care – ca femeie – întâmpini greutăţi şi trebuie să le faci faţă. Este despre lucruri mici şi mari, despre emoţii şi sentimente, dar şi despre succesul care vine prin muncă şi străduinţă” – spune Alina Mrejeru.
Trecerea
A lucrat aproape 20 de ani în cadrul Primăriei Arad, la Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (actuala Direcţie de Asistenţă Socială), unde a ocupat funcţia de şef serviciu Programe, Proiecte, Strategii, reprezentând Aradul la nivel local, naţional şi internaţional.
În 2018, Alina Mrejeru s-a mutat împreună cu soţul ei în SUA, după ce au câştigat la „loteria vizelor”.
„Primii patru ani am locuit în Chicago, unde am fost Project Manager la Professional Women’s Club Chicago şi la Nordstrom, iar în 2022 ne-am mutat în Miami, Florida. Aici am lucrat ca Manager la o companie în Aventura, iar de curând mi-am deschis propria afacere – un Birou de consultanţă în carieră, afaceri, publicaţii, public speaking” – povesteşte Alina Mrejeru.
Vis împlinit
În Florida a început să scrie, fiind descoperită de Revista Empowered – revista nr.1 în celebrarea şi punerea în valoare a femeilor de succes – publicaţie care, în vara acestui an, a catalogat-o pe Alina Mrejeru drept „femeie de succes”. A urmat un şir de evenimente de promovare prin podcast-uri, iar la începutul acestei luni – pe 3 noiembrie – s-a publicat „Povestea sertarelor”.
„Urmează alte evenimente, podcast-uri, publicaţii şi anul viitor, în martie, sunt onorată să particip la Summitul Femeilor de Succes din California, unde voi fi vorbitor. Negreşit, voi folosi şi această ocazie să îmi reprezint oraşul şi ţara. Suntem trecători prin lumea aceasta, dar dacă reuşim să lăsăm măcar o dâră fină în urma noastră, prin ceea ce suntem, deja ne-am îndeplinit ţelul vieţii. Acesta a fost visul meu: să încurajez, să vorbesc public, să spun tuturor că se poate! Eu am, dintotdeauna am avut visuri mari, dar numai împreună cu familia şi mai ales cu Dumnezeu pot să urc şi să ating aceste visuri. Mi-am activat la maximum telecomanda credinţei şi aşa reuşesc. Mesajul meu este: <Dacă eu pot, înseamnă că şi tu poţi!>” – conchide Alina Mrejeru.
Trimite articolul
XBravo Ei. Dar foarte mulți o buctează rău de tot. Am fost în vizită, cunoștințele mele muncesc de se rup au o viață super mega agitată, nu e ca în Românica noastră.
-
Asa e cand lucrezi la stat. E pe relaxare… la privat e “super mega agitata” treaba. Ar trebui sa incerci.
-
Prostii. Nu se compara viata privatilor din Romania cu cea a privatilor din USA. Acolo,ca sa traiesti cat de cat bine, trebuie sa ai 2 sau 3 joburi…..cel putin in primii 7-8 ani
-
Este foarte indoielnic sa crezi ca emigrezi in America cu o engleza indoielnica si imediat te numesc aia manager la Nordstron. Numai functii manageriale peste tot. Acolo poti sa iti autofinantezi o publicatie de carte sau un articol intro revista. Sper ca gresesc dar mi se pare ca a plecat cu conturile doldora de bani din Romania dupa 20 de ani in administratie aici si acum spala banii din greu.
-
Subscriu…Am.locuit 18 ani si cunosc : ce se poate si ce nu se poate…Dar acum cu politica progresista?Se cauta naivi…
Oare ce manager a fost la compania din Florida? Manager de toalete?
Sunt sigură ca comunitatea de creștini a ajutat-o. Cu ajutorul lui Dumnezeu a reușit 🤣
Sa moara Ciprian !!! asta da succes ! a scris o carte despre succesul altor oameni !!! asta poate sa o faca oricine …
Si a deschis un birou , DE CE ??? …. consultanta in afaceri , cariera , si !! de a da din gura in public
( adica vrajeala ieftina ) …. totusi , unde e succesul si pe ce se bazeaza acest ,, succes ,, ? cum poti consulta pe cineva in lumea afacerilor , mai ales in arena leilor din SUA , cand tu nu ai condus o afacere nici macar o zi ?
Dar la cata prostime exista in lumea asta , nu m ar surprinde sa aibe destui prostani la usa
Miroase ráu a spálare de bani… cash adunat ca budgetará, probabil sotul la fel….
te miri dacá de sárbátori trece nea FALCÀ pe la ei cu mána intinsá.
Mai stiu unul care tot la primarie a lucrat si acum este nabab.