Arad. Una dintre categoriile prioritare ale campaniei de vaccinare – etapa a II-a – sunt și persoanele imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu. Dacă vaccinarea celor vulnerabili, aflați în centre pentru vârstnici sau centre pentru persoane cu nevoi speciale – s-a încheiat, când vine vorba despre cei aflați la domiciliu, încă se așteaptă centralizarea datelor.
Direcția de Sănătate Publică Arad (DSP) a solicitat la sfârșitul lunii ianuarie, tuturor unităților administrativ teritoriale, ca, prin intermediul Direcțiilor de Asistență Socială (DAS), să întocmească liste cu persoanele imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu și care doresc să fie imunizate.
Pentru că nu toate primăriile au reușit să centralizeze aceste date la prima “strigare”, DSP Arad a mai trimis recent o nouă adresă către UAT-uri, pentru a urgența lucrurile. Astfel, primăriile trebuie să furnizeze datele până cel târziu vineri, 26 februarie, pentru ca, de săptămâna viitoare să înceapă vaccinarea propriu-zisă a acestei categorii de beneficiari.
“Încă mai sunt primării care nu au trimis listele finale, motiv pentru care am fixat ca termen limită sfârșitul acestei săptămâni. După ce vom avea listele finale, vom face o centralizare a tuturor beneficiarilor din acestă categorie și în funcție de numărul acestora vom solicita dozele necesare de vaccin, de la Centrul de Depozitare Timișoara. Imunizarea se va face cu ajutorul echipelor mobile, dar până la centralizarea datelor nu putem ști de câte echipe va fi nevoie pentru acoperirea municipiului și județului”, a declarat dr. Horea Timiș, direcorul DSP Arad.
Vaccin (și) pentru aparținători
Trebuie precizat că, pe lângă persoanele imobilizate sau nedeplasabile, pot fi vaccinați și membrii familiei, dacă locuiesc în aceeași gospodărie. Aceștia se vaccinează fără programare în platforma online, ei urmând a fi înregistrați în Registrul Electronic Național de Vaccinare. Pentru că vaccinarea rămâne, până la urmă, un act opțional, asistenții sociali sunt cei care trebuie să le vorbească vârstnicilor și cronicilor despre beneficiile vaccinării, despre riscurile la care se expun oamenii dacă refuză vaccinarea, dar și despre posibilitățile de acces la imunizare.
Trimite articolul
XBine mai dar deplasabilii când?! Părinții mei se uita pe site-ul lu’ peste in fiecare zi… 0 locuri. Chiar asta-i prioritatea când pensionarii umbla dezlegati toata ziua și poarta masca sub barbie?
-
Cica umbla “dezlegati”. Dar ce ai vrea, sa fie in lanturi ? Tu stii cum respira un asmatic cu masca pe fata ? Mai las-o
-
1.Umbla dezlegati e o vorba la noi la țara, adică haihui, aiurea, fără rost
2. Nu toți sunt astmatici dar toți sunt relaxați
3. Cam ce crezi ca pătește un “asmatic” dacă ia Covid?
Toate motive bune sa fie vaccinați!!!-
Presupun ca cei la care te referi ca umbla dezlegati/relaxati asa au umblat de la ineputul pandemiei nu ? Si nu te intrebi de ce nu au luat covid intr-un an pana acum daca masca pe strada era salvarea? Iar daca oamenii nu vor ala e motiv sa nu fie vaccinati. Presupun ca parintii tai nu fac parte dintre cei dezlegati si relaxati deci nu e pericol
-
Câtă ”înțelepciune” s-a putut aduna într-o minte așa de ”luminată” ca alui Mda!!!
-
-
-