Este vorba despre parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță Arad, un serviciu indispensabil nouă. Îngrijorător este faptul că, în acest moment, serviciul are în parcul auto 46 de autosanitare, din care 10 nefuncţionale, fiind în grija mecanicilor. Așadar, operaționale sunt doar 36 de autospeciale care deservesc tot județul Arad. Pentru a face o comparație, vă spunem că în anul 2012 erau 49 de autospeciale, patru dintre acestea fiind, între timp, casate. În anul 2014, Aradul a primit ultimele trei autospeciale noi. De atunci, liniște.
Milioane de kilometri pentru pacienți
Din statisticile serviciului de ambulanță pe anul 2017 aflăm că cele 46 de ambulanțe au parcurs aproape 2,1 milioane de kilometri și au intervenit la aproximativ 60.000 de solicitări, fie că vorbim de urgențe de cod roșu, galben, verde, fie de transport medical. O medie ne arată că în fiecare lună au fost efectuate deplasări la aproximativ 5.000 de solicitări, ambulanțele parcurgând în jur de 5.600 de kilometri zilnic.
10 ambulanțe la mecanici
Am stat de vorbă cu Laurențiu Jitaru, directorul tehnic al Serviciului Județean de Ambulanță Arad, care ne-a spus că, din totalul de 46 de autosanitare, doar 36 sunt funcționale, cele 10 ambulanțe stricate fiind acum în grija mecanicilor pentru a fi reparate. Pe lângă stația centrală din municipiul Arad, unde stau mai toate autosanitarele parcului auto, mai sunt nouă substații în județul Arad, fiecare substație având cel puțin câte o autospecială. Este vorba despre Pecica, Lipova, Săvârșin, Șiria, Sântana, Ineu, Chișineu-Criș, Sebiș și Gurahonț.
O autosanitară la 5.000 de locuitori
L-am întrebat pe directorul Jitaru și de câte ambulanțe ar avea, de fapt, nevoie serviciul județean. „Conform normelor europene ar trebui să existe câte o autosanitară cu targă la un număr de 5.000 de locuitori. Un calcul estimativ arată că ar fi nevoie de peste 90 de ambulanțe doar în Arad!”, ne explică Jitaru.
22, aproape de casat
Revenind însă la realitatea românească, directorul tehnic spune că „mai avea nevoie de cel puțin 10 autosanitare pentru a funcționa la parametrii normali. Din cele 46 de autosanitare, nu mai puțin de 22 au deja la bord peste 400.000 de kilometri și, astfel, ar trebui înlocuite și casate. Promisiuni că vor veni autosanitare noi primim și de două, trei ori în fiecare an, dar nimic mai mult!”
Trei, conform unui acord
Conform acordului cadru încheiat la nivel național, în fiecare an ar trebui să vină măcar câte trei autospeciale noi, tocmai pentru a permite casarea autosanitarelor vechi, care au depășit deja 400.000 de kilometri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!