Nu ne iese tot timpul să-i provocăm pe arădenii care ne plac. Şi nu sunt foarte mulţi care să ne placă neapărat. De aceea şi pauzele în „De vorbă cu oameni care ne plac” sunt mai lungi. Plus că oamenii care ne plac nu sunt comozi. Nu-i poţi convinge uşor să-şi spună părerea (aşa cum ți-ai imagina tu!) despre oraşul în care trăiesc. Poate pentru că văd altfel lucrurile, pentru că ar face altfel treburile, pentru că nu mai cred în toate. Acesta este şi cazul regizorului arădean Titus Muntean, pe care l-am provocat de ceva vreme, dar care a fost extrem de greu de convins. Nu ne-am lăsat pentru că, asemeni celor care îl cunosc pe Titus Muntean, ştim că are extrem de multe lucruri importante de zis. Şi nu ne-am lăsat pentru că ştiam că le va zice exact aşa cum am visa să o facă un om care contează, pe care îl admiri. Aşa că am insistat în provocarea unuia dintre arădenii pe care, dacă nu-i bagi în seamă, doar tu şi Aradul aveţi de pierdut. Pentru că e unul dintre cei care ar putea schimba oricând traiectoria oraşului. Care (revenim cu afirmaţia) nu au treabă cu politica şi care nu emite judecăţi de valoare „malformate” doar pentru că au contract cu statul. Aşa că l-am provocat şi pe Titus la un exerciţiu de imaginaţie, pentru că am vrut neapărat să vedem cum arată Aradul regizorului şi cum ar putea arăta dacă ar scrie el scenariul oraşului. Iată ce l-am întrebat:
Mai este Aradul dragostea ta, Titus? Dacă ar fi să faci un film despre Aradul de acum ce gen ai aborda: ai face o comedie, o dramă, un film de acțiune, un thriller, un documentar sau un film fantastic? Cine ar fi actorii principali? Ce locuri ai alege, ce clădiri ar face parte din decor, ce străzi ar intra în cadrele tale şi ce personaje ai mai contura pe acolo? Ce poveste ai spune? Ar fi gen Kusturica? Ar fi mai aproape de Tarantino? Ar semăna cu filmele lui Louis de Funes? Sau? Şi dacă ar fi să faci un film despre Aradul tău de vis, pe care mai apoi să-l poţi transforma într-o realitate cotidiană, cum ar suna? Care e baiul cu Aradul de acum de nu mai e romantic? Sau cum e Aradul de acum pentru regizorul Muntean? Şi cum ar putea fi cel de viitor? Ce are şi ce n-are oraşul ca să fie unul de film? Cât de buni, de profesionişti sunt „regizorii” care pun în scenă povestea Aradului de azi?
Iată ce a răspuns:
Nu mai pot spune ”Arad, dragostea mea” în adevăratul sens al cuvântului. Orașul e ca o rudă care s-a decrepit, e senilă și are fața mâncată de boli – dar cu care trebuie să trăiești în aceeași casă. O respecți, pentru că ai legături de sânge, o compătimești când face pe ea, o blestemi în gând atunci când o ia razna și spune prostii. Mai găsești fotografii vechi într-un sertar și le privești nostalgic: ”Ce om frumos era cândva!”.
Din punctul de vedere al cuiva care practică o meserie vizuală, Aradul e un coșmar. Oriunde îndrepți un aparat de fotografiat, văzând ceva frumos în spate, speri că ai făcut o fotografie bună – ajungi însă acasă și constați că în cadru s-au strecurat cabluri, țevi, reclame stridente. Pur scenografic, un oraș exclusiv al epocii ”de aur” e mai unitar: poți filma acolo pentru că vrei un decor orvellian și gata, istoria te-a servit cu un concept vizual închegat. La noi e mai trist; n-are cum să nu te doară că un patrimoniu arhitectural atât de prețios e sufocat de neglijență, prost gust, dezinteres față de orice altceva decât infrastructură cuantificabilă electoral. Că ”ar putea să fie” dar ”nu e”.
Dacă aș vrea să fac un film realist, o oglindă a vremurilor de astăzi în care lipsa de interes pentru patrimoniu se suprapune cu manelele și șlapii, Aradul ar putea candida. Și în 2015, și în 2016, 2017… etc. Dacă în schimb aș face un film cu atmosfera unui oraș transilvan frumos, opțiunile vizuale s-ar îndrepta (din păcate) spre Sibiu, Cluj, sau Oradea. Cine strâmbă din nas să cumpere un bilet de tren și să piardă câteva ore în centrul urbilor pomenite. N-ar strica nici edililor noștri să facă o astfel de excursie – dar asta implică premisa că îi interesează. Ce spun eu nu se poate face peste zi. Dar dacă viziunea edililor nu se va schimba, Aradul va fi posibil ca decor de film (frumos) doar reconstituit în 3D.
Probabil anumiți cititori s-au săturat de pesimiști și cârcotași. ”Cum, dom’le? S-a făcut, s-a asfaltat, s-au tras rețele de apă etc!” Ei bine, n-ar trebui să invidieze oamenii mai sensibili și (eventual) mai educați: ultimii trăiesc zi de zi într-o frustrare permanentă care te demobilizează și îți amărăște viața. Și nu la ei trebuie căutată vina.
În starea mea de spirit actuală față de Arad, orașul meu natal, un film făcut aici ar fi, stilistic, ceva între Ingmar Bergman și Geo Saizescu.
„Dacă viziunea edililor nu se va schimba, Aradul va fi posibil ca decor de film (frumos) doar reconstituit în 3D”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!