Familia și asociația “Miloș Cristea” au decis să-i invite la eveniment pe toți cei care i-au fost apropiați, prieteni, rude, colegi, colaboratori sau cunoștințe.
Dar haideți să ne amintim un pic de Miloș Cristea. Născut la 1 mai 1931 a fost arhitect, om de cultură, cadru universitar, a fost distins de patru ori cu Premiul Uniunii Arhitecților și a devenit cetățean de Onoare al Aradului la amurgul vieţii. Dar cel mai impotant a iubit ca nimeni altul Aradul.
Clasele primare le-a urmat la Școala Sârbească (în curtea Bisericii Sârbești din Pârneava). A absolvit Liceul Moise Nicoară, a urmat cursurile de desen ale Școlii Populare de Artă din Arad, iar, pentru a-și putea susține financiar cursurile de desen, în perioada grea de după război, a lucrat ca lăcătuș mecanic la Uzina de Vagoane din Arad. În 1957 a absolvit cursurile Institutului de Arhitectură Ion Mincu din București.
După absolvirea facultății s-a reîntors în orașul pe care l-a iubit și slujit până la moarte, în Arad. A lucrat rând pe rând ca șef de proiect, proiectant principal gradul I. A îndeplinit funcții de conducere (șef de atelier și director) la Institutul de Proiectări din Arad. A luptat, împreună cu alți colegi arhitecți, ingineri și tehnicieni, pentru înființarea Institutului de Proiectări la Arad. Între 1971 și 1983 a fost conferențiar universitar la Secția de arhitectură a Institutului „Traian Vuia din Timișoara”. A fost dedicat total carierei de dascăl îndrumând și inițiind foarte mulți studenți în știința arhitecturii și a urbanismului. Între 1990 și 2003 a fost consilier pentru probleme de restaurare și urbanism al Primăriei Arad.
A mai deținut funcțiile de președinte al Filialei Arad a Uniunii Arhitecților (1970-1989), membru în Consiliul de Conducere UA (1971) și membru în Comitetul de Conducere UA (1990).
Iar în ce privește numele lui Miloș Cristea, acesta se leagă pentru toți de realizări importante ale Aradului, în domeniul arhitecturii, dar și ale altor orașe. Dacă sunteți curioși să aflați pe care piese arhitecturale și-a pus definitiv amprena Miloș Cristea puteți intra pe http://www.miscarea-aradeana.ro/milos-cristea-1931-2003, unde aveți în detaliu opera marelui arhitect arădean Miloș Cristea.
Arad, dragoseta mea
„Firul roșu care l-a mobilizat întotdeauna în munca sa a fost dragostea pentru Arad. Căldura, pasiunea și de multe ori patima cu care vorbea despre orașul său ne-a făcut să înțelegem mai bine Aradul și să-l iubim cu responsabilitate”, ne spun reprezentanţii Mişcării arădene şi îi credem pe cuvânt.
Libelula şi Astoria
Printre operele realizate de Miloş Cristea se numără şi unele extrem de cunoscute pentru arădeni: blocul „Libelula”, Complex de servicii, cinematograf, locuinţe (Arad, 1969) — lucrare distinsă cu Premiul Uniunii Arhitecților sau Hotel Astoria (Arad, 1970) — lucrare distinsă cu Premiul Uniunii Arhitecților, Catedrală Ortodoxă (Arad, 1978), Monument Crucea Martirilor 1918-1919 (Arad, 1992).
Citiți principiile noastre de moderare aici!