După cum am anunţat în urmă cu o săptămână, autorităţile judeţene vor să atragă turişti la Cetăţile Şiria şi Şoimoş, precum şi la Basilica Bizere. Iar, în acest sens, sunt vizate fondurile europene din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. „La cetăţi vrem să realizăm accesul, iar în acest sens căutăm soluţii pentru ca cei care vor să le viziteze să aibă un acces facil, modern”, ne declara Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, în urmă cu câteva zile. Însă, în primă fază, trebuie rezolvate problemele birocratice. Iar pentru Cetatea Şoimoş acestea sunt deja ca şi rezolvate. CJA a întocmit un proiect de hotărâre pentru preluarea unui teren cu construcţii în suprafaţă de 10.183 metri pătraţi, teren aflat în domeniul public al oraşului Lipova. Practic, Consiliul Local Lipova va transmite cu titlu gratuit către CJA dealul pe care se află Cetatea Şoimoş. În plus, CJA va mai prelua o altă suprafaţă de teren de 1.116 metri pătraţi, aflată la baza dealului pe care se află cetatea. „Transmiterea terenurilor în administrarea Consiliului Judeţean Arad se solicită în vederea finanţării proiectului <Reabilitarea Cetăţii Şoimoş> prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, dreptul de administrare al Consiliului Judeţean Arad urmând a fi constituit pe perioada realizării investiţiei la care se adaugă o perioadă de şase ani de la data efectuării plăţii finale aferente investiţiei realizate”, se arată în proiectul de hotărâre. După cei şase ani, cel mai probabil terenurile şi cetatea se vor întoarce în administrarea oraşului Lipova.
Ce este Şoimoşul?
Cetatea Şoimoş, care se află pe malul drept al Mureşului în apropiere de Lipova, a fost construită către sfârșitul secolului al XIII-lea de către o familie nobiliară. Prima atestare documentară datează din anul 1278.
Citiți principiile noastre de moderare aici!