Prima zi a Simpozionului „Dialoguri româno-chineze” a debutat în această seară cu o primă întrevedere între reprezentanții Ambasadei Chinei la București și arădeni – profesori, oameni de afaceri, scriitori, reprezentanți ai diverselor profesii. Evenimentul, organizat de Casa Româno-Chineză Filiala Arad s-a bucurat de un interes deosebit arătat de Ambasada Chinei la București. Astfel că, la Arad se află șeful secției politice a Ambasadei, dl. Zhang Zheng, precum și atașatul din cadrul Ambasadei Chinei, dl. Lu Yuxun. Aceștia s-au întâlnit aseară cu oameni de afaceri din Arad, profesori universitari, scriitori și nu numai, totul la inițiativa președintelui Casei Româno-Chineze Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
„Ne bucurăm în mod deosebit de succesul pe care îl are acest simpozion pe care Casa Româno-Chineză Arad îl organizează de trei ani. Ne propunem ca pe viitor să putem organiza Zilele Româno-Chineze la Arad și să atragem tot mai mulți participanți”, a punctat în deschiderea lucrărilor Lizica Mihuț.
Dl. Zhang Zheng a subliniat că „Ambasada este alături de toți cei care doresc și au inițiative cu privire la relațiile româno-chineze. Ne bucurăm că există interes pentru China și sperăm într-o colaborare cât mai bună și pe viitor”.
Simpozionul a continuat aseară cu prezentarea programului „China, portret de suflet” – ce a avut loc la Colegiul Național Moise Nicoară Arad.
Zilele următoare
În cursul zilei de mâine, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ vor fi prezentate nu mai puțin de 22 de lucrări care au ca tematică istoria, cultura și civilizația chineză. De asemenea, va fi vernisată și o expoziție foto „China azi”, realizată de Foto Club Pro Arad. Cele 3 zile dedicate simpozionului din acest an, se vor încheia cu o prezentare a editurii Casei Româno Chineze Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!