Sala Ferdinand a Palatului Administrativ a găzduit, vineri dimineaţă, şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). Cu această ocazie, au fost prezentate stadiile implementării POR 2014-2020, respectiv POR 2007-2013, aceste programe operaţionale fiind gestionate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest la nivelul Regiunii Vest în calitate de Organism Intermediar. De asemenea, membrii CDR Vest au fost informaţi cu privire la modernizarea identităţii vizuale a ADR Vest.
Sistem electronic
Ulterior şedinţei CDR Vest, a avut loc o conferinţă de presă la care au participat Sorin Maxim, director al ADR Vest, Mircea-Flaviu Bobora, preşedinte al CJ Hunedoara, şi Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad şi preşedinte în exerciţiu al CDR Vest.
Directorul Sorin Maxim a anunţat că la ADR Vest au fost depuse proiecte în valoare de 200 de milioane de euro, din care mai mult de jumătate sunt în evaluare. A mai amintit că „din punct de vedere valoric avem lansate doar o treime din componentele de finanţare din cadrul programului şi ne dorim să avem o absorbţie, o contractare de 60%”.
De asemenea, directorul ADR Vest a mai precizat că proiectele nu se mai depun pe hârtie, ci printr-un sistem electronic. „Acest sistem obligă beneficiarul, la nivelul cel mai înalt de reprezentare, să semneze electronic aceste documente. Oricine poate să pregătească documentele dar, la final, semnătura electronică trebuie să o pună beneficiarul însuşi” – a explicat Sorin Maxim.
Prioritate: Arad-Buteni
În ceea ce priveşte judeţul Arad şi proiectele sale, Iustin Cionca a precizat că „avem două proiecte depuse privind drumurile Arad-Buteni şi cel care leagă Sânpetrul German de Gelu, Timiş. Ne interesează cu prioritate Arad-Buteni, un drum cu probleme mari. E o perioadă în care va trebui să facem documentaţia tehnică, apoi licitaţia de execuţie şi ne interesează să se scurteze perioada aceasta de evaluare până la semnarea contractului pentru că asta ne ajută să executăm cât mai repede investiţia în teren” – a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Directorul ADR Vest a spus că proiectele CJ Arad „sunt în evaluare, în faza finală” şi în maximum o lună de zile vom afla ce se va întâmpla cu ele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!