Numărul mic de candidaţi la concursul pentru ocuparea funcţiei de director în judeţul Arad a determinat conducerea IŞJ Arad să ceară derogare pentru 11 din cei 14 candidaţi respinşi după înscrierea pe platformă a candidaţilor. Derogarea, aplicată la nivel naţional, a fost însă selectivă şi doar 7 candidaţi au fost acceptaţi să intre în concurs.
„Decizia aparţine ministerului. Am solicitat în cazul a 11 candidaţi să fie aprobată derogarea, dar avizul favorabil a fost acordat pentru mai puţini. Sperăm ca cei care au rămas în concurs să treacă cu bine de toate probele şi să putem semna contractele de management”, a declarat inspectorul şcolar general, Claudius Mladin.
Din lista celor respinşi, se pare că au fost iertaţi în special cei care aveau nevoie de avizul minorităţilor, mai puţin candidatul de la Liceul Teoretic „Josef Gregor Tajovsky” Nădlac, care a primit un aviz nefavorabil din partea minorităţii slovace. Tot la categoria derogărilor acceptate este şi lipsa calificativelor. Nu au fost însă acceptaţi în examen cei care nu au prezentat certificatul medical conform.
Aşadar, numărul celor care pot concura azi este de 126 pentru cele 188 de posturi de directori şi directori adjuncţi.
„Vreau să reamintesc autorităţilor locale să-şi trimită reprezentanţii în comisiile de concurs. Prezenţa acestora este obligatorie, de la orele 11.00, la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad pentru evaluarea lucrărilor de la proba scrisă” a punctat şeful IŞJ.
Prima probă, grilă
Reamintim că prima probă a concursului, testul grilă, va începe miercuri, de la orele 10.00, iar rezultatele vor fi făcute publice în aceeaşi zi. Cei care nu obţin 35 de puncte, nu mai pot participa la următoarele probe: CV şi interviu. Singura probă care poate fi contestată este ultima, cea a interviului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!