Deocamdată, e „cum am stabilit”: s-au turnat stâlpii de susţinere la tribuna a doua şi ambele peluze, iar la tribuna I, acolo unde va fi şi „sediul social” (mini-hotel, vestiare), lucrările sunt mai întârziate, să spunem aşa. Clădirea care a adăpostit Asociaţia Judeţeană de Fotbal, până luna trecută, este acum liberă şi va fi demolată, cel mai probabil la primăvară.
Din păcate, proprietarii de la grădiniţă şi fosta creşă nu au fost despăgubiţi (se vorbeşte că au cerut sume exorbitante), aşa că stabilimentele rămân pe loc, peisajul urmând să aibă de suferit din această cauză, cel puţin a două clădire arătând jalnic, fiind un adevărat focar de infecţie. Termenul de finalizare a lucrărilor a rămas luna mai a anului 2018, dacă nu mai apar surprize pe parcurs.
Citește și: Aşa arată acum lucrările la stadionul UTA!
Citiți principiile noastre de moderare aici!