ARAD. Consilierii judeţeni au fost chemaţi în şedinţă extraordinară pentru a vota acoperirea definitivă a deficitului secţiunii de dezvoltare, de investiţii. La finalul anului 2014, Consiliul Judeţean Arad (CJA) avea un deficit de aproximativ patru milioane de euro pe partea de investiţii. Cum s-a ajuns la aşa sume, cum s-au depăşit estimările? Este doar un pas birocratic, ne spun reprezentanţii CJA. „Finanţarea proiectelor europene nu se face anticipat. Practic, dacă CJA derulează un proiect cu finanţare europeană, susţine financiar lucrarea din buzunarul propriu. Abia ulterior trimite facturile pentru aprobare şi primeşte banii de la Uniunea Europeană”, a explicat sistemul Cristian Drăgan, administratorul judeţului. Ca atare, peste 16 milioane de lei au fost plătiţi pentru investiţii, însă banii se vor întoarce în vistieria CJA după aprobarea facturilor.
Din împrumuturi
Pentru a putea susţine financiar lucrările finanţate de Uniunea Europeană, CJA a deschis două linii de credit la două bănci comerciale. Când are nevoie, instituţia trage fonduri din respectivele linii de credit şi plăteşte lucrările efectuate. Apoi, după ce Uniunea Europeană virează fondurile, CJA introduce banii înapoi în bancă. „Liniile de credit au fost negociate în aşa fel încât să plătim dobândă numai pe banii pe care îi folosim, nu pe toţi pe care îi avem la dispoziţie. De exemplu, dacă tragem dintr-o linie de credit suma de trei milioane de lei, se va plăti dobândă doar pe aceşti bani, nu pe toţi banii disponibili”, a mai spus Drăgan.
În unanimitate
Proiectul de acoperire a deficitului bugetar a fost votat în unanimitate de către consilierii judeţeni. Banii necesari pentru acoperirea deficitului au fost mutaţi de pe secţiunea de funcţionare a CJA. Cu toate acestea, la final de 2014 a rămas cu un excedent bugetar de peste 20 de milioane de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!