Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Rezultatele probei scrise, care a avut loc miercuri, 20 iulie, au fost publicat pe 27 iulie de către Ministerul Educației. Conform Inspectoratului Școlar Județean Arad, „procentul de promovabilitate la nivelul județului Arad este de 65,55%, asemănător cu cel de anul trecut”. Aceștia menționează că doi candidați au obținut media 10, la Matematică și Geografie. Cei doi profesori de nota 10 sunt Ciprian Alexandru Iuliuța (geografie), de la Școala Gimnazială „Adam M. Guttenbrunn” Zăbrani și Paul-Răzvan Țapoș (matematică), de la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad.
La polul opus, cea mai mică medie a fost 5,83, a unui profesor de Educație fizică și sport, care a obținut nota 4,05 la proba scrisă.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 4 august. Cadrele didactice care promovează examenul de definitivare în învățământ dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant.
Citiți principiile noastre de moderare aici!