Producătorii de vin și țuică din localitatea arădeană de graniță, oenologi sau simpli amatori într-ale vinificației au avut parte de momente speciale, zilele trecute. Asociația Grădinarilor din Nădlac a organizat tradiționalul eveniment anual de degustare de vin și țuică.
În prima zi, printre momentele artistice susținute de fanfara Nadlačanka, a avut loc degustarea vinurilor din Crama Aramic din județul Timiș. Cea de a doua zi a fost dedicată producătorilor locali: degustare de vin și țuică de Nădlac. De precizat că vinurile de Nădlac fac parte din categoria vinurilor de casă neprofesioniste. Președinte al comisiei de degustare a fost prof. Sorina Daciana Garcea, expert în vinificație.
În cele din urmă, au fost stabiliți și câștigătorii degustării. Iată clasamentul realizat de comisie: *vin alb –Ștefan Obșusta (locul 1), Ioan Șușlak (locul 2), Mihai Miklovicz (locul 3); *vin roșu – Alexandru Gros(locul 1), Asociația Grădinarilor din Nădlac (locul 2), Samuil Leginszky (locul 3); *vin roze – Ioan Șușlak(locul 1), Andrei Turian (locul 2), Ioan Roszkos (locul 3); *țuică prună 2016 – Carol Cervenak (locul 1), Gheorghe Vanko (locul 2), Pavel Ianecsko (locul 3); *țuică prună învechită – Dusan Șomrak (locul 1), Robert Gyebnar (locul 2), Mihai Miklovicz (locul 3); *țuică alte fructe – Ioan Kukucka (locul 1), IoanȘușlac (locul 2), Ștefan Șinkovicz (locul 3).
Momentule cultural-artistice ale celei de a doua zile de degustări au fost asigurate de ansamblul slovac Salašan al UDSCR. Seara s-a încheiat cu un dineu organizat de Asociația Grădinarilor din Nădlac.
Citiți principiile noastre de moderare aici!