Consiliul Județean Arad a primit în perioada 2-4 noiembrie vizita unei importante delegații din Tübingen, Germania, district înfrățit în această primăvară cu județul Arad. Delegația a fost compusă din liderii tuturor grupurilor politice din Consiliul Districtual Tübingen și condusă de președintele Joachim Walter.
Oficialii germani s-au întâlnit cu executivul Consiliului Județean Arad și directorii din instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean pentru a facilita crearea de legături și exploatarea de noi posibilități atât pentru cei din Tübingen, cât și pentru cei din Arad. „Relația dintre Arad și Tübingen nu trebuie să fie una scriptică, ci un parteneriat pragmatic, din care să beneficieze ambele comunități. M-am bucurat că în urma acestei întâlniri care a avut loc sâmbătă după-masa la Consiliul Județean Arad s-au stabilit deja relații în domeniul social, cultural, economic, pentru că rolul administrației este de a intermedia, iar apoi de a transfera la nivelul instituțiilor relațiile internaționale”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Pentru a-și forma o imagine cât mai completă asupra vieții în județul Arad, delegații germani au vizitat orașul Sântana, școala și un cămin de bătrâni, acesta din urmă fiind sprijinit financiar chiar de landul din care face parte Tübingen, Lipova, Radna, Ghioroc, precum și obiective turistice din municipiu. La Castelul Macea, aflat în proprietatea Universității de Vest „Vasile Goldiș”, delegații s-au întâlnit cu reprezentanții Universității și ai Consiliului Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!