Astăzi, cu prilejul Zilelor Județului Arad, la Consiliul Județean a venit în vizită o delegație din Franța, din Seynod, comună înfrățită cu orașul Ineu. Oaspeții francezi au fost însoțiți de reprezentanți ai administrației din Ineu și au fost primiți de Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
„Oaspeții din Seynod au vizitat Consiliul Județean și Târgul de Toamnă pe care l-am organizat cu ocazia Zilelor Județului Arad. A fost un bun prilej de a arăta partenerilor francezi ce înseamnă Aradul, produsele noastre, tradițiile și obiceiurile, la scara întregului județ. Această vizită arată deschiderea noastră spre parteneriate externe, atât la nivel de Consiliu Județean, cât și a fiecărei comunități în parte”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
Călin Abrudan, primarul orașului Ineu, ne-a declarat: „Colaborarea noastră cu partenerii din Seynod are deja 26 de ani, timp în care am avut un sprijin din partea comunității din Franța în toate domeniile, mai ales în ceea ce privește experiența lor. Acum, ne axăm, în cadrul acestei înfrățiri, pe schimburi culturale și pe schimb de experiență la nivel de copii și tineri. Acești 26 de ani de înfrățire ne-au ajutat mult, mai ales în ceea ce privește mentalitatea occidentală.”
Trimite articolul
XCe se mai umflá in pene Cioncánelul… el si Balotelli