ARAD. Echipa, denumită „Delta Force”, este formată din elevi de la Liceul Naţional de Informatică din Arad şi îşi propune să câştige competiţia cu un robot proiectat, programat şi construit în regim propriu. „Delta Force” va participa, în perioada 22 – 24 februarie, la campionatul regional de la Timişoara, unde are şansa de a se califica la campionatul naţional de la Bucureşti (22 – 24 martie). De remarcat, că dacă va câştiga competiţia naţională, echipa arădeană va ajunge în competiţia mondială care va avea loc în Statele Unite ale Americii, la Detroit.
Membrii echipei Delta Force sunt: team leader – Dragoș Octavian Botoșan (Divizia de Programare), Fabian Voinea, Robert Vlășan, Raul Muntean, Laurențiu Sălăjan (Divizia Tehnică), Alex Ioniță (responsabil Marketing), Ștefan Peter (tehnician voluntar) şi prof. ing Florin Feher, Corina Botoșan și Laurențiu Puf (mentori).
Elevii de la Liceul Național de Informatică au participat și anul trecut – într-o altă formulă și o altă echipă, la competiția First Tech Challenge Romania, ajungând până în faza națională unde au obținut un premiu pentru promovarea roboticii. De asemenea, și alte licee au echipe pe care le trimit în competiția națională de robotică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!