Nu sunt făcuţi pentru şcoală. Graţie limbii române, sintagma conţine fără drept de tăgadă cele două conţinuturi reale: numărul elevilor a scăzut drastic în ultimii ani, ceea ce înseamnă că familiile tinere nu prea îşi doresc să facă copii, şi în al doilea rând cei care sunt la şcoală decid să o abandoneze.
Indicatorii demografici arată, pentru ultimii 10 ani, scăderea cu 21.521persoane a populaţiei între 0-19 ani, pentru judeţul Arad. Cele mai mari reduceri ale numărului de copii se înregistrează la categoria de vârstă 10-14 ani (11.136). Numărul celor cu vârsta între 5 şi 9 ani a scăzut cu peste 5. 000, iar a celor între 15-19 ani cu 4.066. Aşa se explică şi necesitatea închiderii sau comasării unor unităţi şcolare. Pe de altă parte, diferenţa între numărul celor cuprinşi în planul de şcolarizare şi populaţia la vârsta şcolarizării este destul de mare, ceea ce înseamnă că un număr semnificativ de potenţiali elevi nu sunt şcolarizaţi. Dacă la nivelul anului 2010 sunt aproape 80.000 de persoane cu vârsta între 3-19 ani, doar puţin peste 60.000 sunt cuprinşi în evidenţele şcolilor în perioada 2011-2012. Diferenţa se traduce prin abandon şcolar. Potrivit specialiştilor, procentul acestora se ridică la 14.18%. Situaţia va fi însă mult mai clară după finalizarea recensământului populaţiei care va avea loc în acest an, când vom şti câţi suntem şi cât de mult de dorim să fim şi deştepţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!