„USR Arad a atins pragul de 30 de mii de semnături, pe care ni l-am asumat acum 5 luni, la debutul campaniei. Meritul principal revine cetățenilor care au semnat și mai ales celor care s-au implicat și au adus liste semnate, precum și voluntarilor și partenerilor noștri: Aradul Civic, RO100 și alții.
În prezent, campania națională este foarte aproape și va depăși în curând un milion de semnături. Vom fi peste un milion de români care spunem NU politicienilor certați cu legea, un semnal care trebuie interpretat ca o solicitare a cetățenilor de a reforma din temelii clasa politică.
Valorile și principiile corecte trebuie reinstaurate, cinstea, corectitudinea și interesul cetățeanului trebuie să guverneze administrația publică. Aceasta se va face numai prin implicare și prin schimbarea radicală a clasei politice actuale, iar USR Arad vă așteaptă să vă alăturați proiectului și să semnați până pe 21 septembrie”, spune Vlad Botoș, președintele USR Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!