Weekendul artistului in/dependent începe vineri, 16 mai, cu această dezbatere şi va continua cu o serie de acţiuni gândite de 19 artişti invitaţi să se exprime în spaţiul public arădean cum ştiu ei mai bine. Dezbarerea de deschidere este programată cu începere de la ora 13.00, în sala festivă a Liceului de arte Sabin Drăgoi. Intervenţii speciale în cadrul dezbaterii vor avea artiştii invitaţi Dan Perjovschi, Nita Mocanu, Claudiu Cobilanschi şi Igor Mocanu, intrarea fiind desigur liberă.
W A D (weekendul artistului in/dependent) este, potrivit organizatorilor, „o platformă adaptabilă la diferite și multiple acțiuni în zona artelor vizuale, testând clișee și psihologii comportamentale în diverse spații urbane aglomerate, artistul apelând la diverse metode de interpretare din domeniul sociologiei, antropologiei și psihologiei vestimentare”.
W A D este un proiect finanţat de Primăria Arad în cadrul programului cultural 2014.
Citiți principiile noastre de moderare aici!