Jandarmii arădeni au desfăşurat o acţiune în pieţele din municipiu pe linia comerţului ilicit şi, în special, a produselor supuse accizării (ţigări, cafea şi alcool). Una dintre pieţele controlate a fost Piaţa Mihai Viteazul. Ocazie cu care jandarmii au dat… peste un depozit clandestin uriaş unde erau ţinute mărfuri accizabile şi neaccizabile. Vis-a-vis de piaţă, într-o pivniţă uriaşă, au fost descoperite produse alimentare şi nealimentare de zeci, poate sute de mii de lei. Potrivit jandarmilor, produsele erau achiziţionate de la diverse magazine, în special din Ungaria şi Germania, şi depozitate în locul respectiv de către administratorul unei societăţi comerciale din Arad. Acesta le repunea în vânzare cu un adaos comercial considerabil.
Printre produsele descoperite în depozitul improvizat au fost găsite aproximativ 100 de kilograme de cafea şi 40 de litri de alcool, produse accizabile. În plus, sute de ciocolate, biscuiţi, gem, produse cosmetice, produse de igienă, o gamă foarte variată de bunuri, alimente şi produse nealimentare erau aşezate pe rafturile improvizate din pivniţă. Administratorul prins cu „mâţa-n sac” a fost amendat cu suma de 6.000 de lei, iar marfa a fost confiscată.
Igienă precară
Pivniţa unei case nu este locul potrivit în care să fie depozitate alimente. Iar acest lucru l-au simţit toţi cei care au intrat în depozitul clandestin. Temperatura era foarte ridicată, iar umiditatea insuportabilă. Mai mult, zeci de cutii de biscuiţi şi ciocolată au fost începute de şoareci. Alte produse alimentare aveau termenul de valabilitate expirat. Practic, marfa aflată în pivniţă era în cea mai mare parte degradată. Fapt ce nu l-a oprit pe patron să o scoată la vânzare.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!