„Îi îndemn pe toţi arădenii să participe la vot, să nu îi lase pe alţii să decidă în locul lor. Personal, am votat pentru un preşedinte tânăr, care a demonstrat deja că este aproape de români, care luptă pentru drepturile fiecăruia. Îmi doresc ca noul preşedinte să aducă mai multă armonie în societate, mai multă corectitudine, să fie un preşedinte care se gândeşte la pensionari, la tineri, la un viitor mai bun pentru fiecare român”, a spus Dorel Căprar.
Deputatul Flavius Măduţa, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad, a votat la o secţie de vot din Grădişte. „Sunt convins că vom avea un nou preşedinte care ne poate reprezenta cu adevărat, un preşedinte care va şti să unească toate forţele din societatea românească. Avem nevoie să regăsim buna înţelegere, încrederea, armonia, să depăşim momentele de conflict în care românii au fost întorşi împotriva românilor. Este momentul în care românii pot decide cine îi reprezintă şi sunt convins că arădenii vor continua să voteze pentru o schimbare în bine”, a spus Flavius Măduţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!