„Nu mai puţin de cinci consilieri locali PNL şi unul independent, adică două treimi din numărul total al membrilor Consiliului Local Moneasa, au reacţionat la un interviu cu primarul Ioan Herbei, publicat în presa locală. Aceşti oameni mi-au spus că, văzând minciunile pe care le-a spus primarul în interviu s-au îngrozit la gândul că cineva ar putea acuza Consiliul Local Moneasa, deci şi pe ei, de complicitate la o serie de ilegalităţi făcute de către primar de-a lungul mandatului de patru ani, aşa că au decis să sesizeze organele abilitate să verifice şi să ia măsurile care se impun. Toţi cei şase au semnat olograf sesizarea şi au declarat că sunt dispuşi să depună mărturie inclusiv la DNA, dacă, aşa cum ar fi normal, având în vedere gravitatea faptelor, se va ajunge acolo. Eu, în calitate de deputat al colegiului din care face parte şi Moneasa, sper că instituţiile statului se vor autosesiza, pentru că faptele sunt într-adevăr grave”, spune Eusebiu Pistru.
Hotărâre falsă
Deputatul arată că „dincolo de faptele penale, care sunt de competenţa organelor de anchetă, consilierii au răbufnit văzând titlul interviului : „Moneasa va avea toate străzile asfaltate până la finalul acestui an”. Mi-au spus că primarul vorbeşte despre un proiect pe MDRAP votat de către ei ,doi ani la rând, în 2014 şi 2015, însă primarul nu a fost capabil să solicite şi să gestioneze sumele alocate, 723.000 lei în 2014 și aproximativ 1.000.000 lei în 2015, sume neutilizate de către Comuna Moneasa și ulterior redistribuite altor unități administrativ-teritoriale . Tot legat de acest proiect, consilierii dezvăluie un fapt uluitor: primarul a trimis la MDRAP o Hotărâre de Consiliu Local falsă! Consilierii mai arată că, în interviul respectiv, primarul i-a acuzat că îl „şicanează” în privinţa bugetului pe 2016, plângându-se că i-au fost tăiate 5,5 miliarde lei vechi de la investiţii, dar toate aşa zisele investiţii derulate de către el au fost făcute în total dispreţ faţă de lege, refuzând sistematic să pună la dispoziţie contractele de achiziţii publice. Aşa s-a întâmplat în cazul reabilitării iluminatului public sau în cel al reabilitării clădirii Primăriei Moneasa, pentru care Consiliul Local a aprobat suma de 100.000 lei, lucrare executată aproape integral și pentru care primarul nu a putut să prezinte nici până astăzi Consiliului Local decât un contract de manopera de 27.000 lei, achitat parțial, pentru diferența de lucrare neexistând nici o procedură de achiziție publică . Mai mult, consilierii susţin că au fost efectuate lucrări în valoare de 2 miliarde de lei vechi, preţul real fiind mult mai mic, însă fără nicio procedură de achiziţie!”.
Şirul ilegalităţilor comise de primar este mult mai lung, cuprinzând inclusiv distribuirea de masă lemnoasă fără aprobare. Se mai arată în sesizare, că primarul a încercat inclusiv să înşele justiţia, angajând, pentru procesele sale private, același avocat care reprezenta și Consiliul Local Moneasa. Sper ca Agenția Națională de Integritate (ANI) să se sesizeze în legătură cu acest grav conflict de interese și incompatibilitate”. Deputatul Eusebiu Pistru subliniază că nu este de competenţa lui să facă anchete, dar consideră că instituţiile abilitate trebuie să intervină, pentru a stopa ilegalităţile.
„Repet, consilierii au declarat că sunt dispuşi să depună mărturie, bazată pe documente, inclusiv la Poliție, DNA și la ANI”, conchide Pistru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!