Aşa cum declara deputatul Lucian Riviş Tipei, „personalul va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute în luna decembrie, păstrându-şi salariul, solda, sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brută avută la această dată, la care se adaugă, după caz, cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute în notele la anexele de lege, numai pentru cei care au beneficiat de acestea şi în măsura în care lucrează în aceleaşi condiţii.
La calculul drepturilor salariale ale lunii ianuarie 2010 se vor avea în vedere numai drepturile salariale prevăzute în legi sau hotărâri ale Guvernului. Nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare”. Începând cu anul 2010, salariul de merit nu se mai stabileşte. În toate cazurile, în salariul de bază al funcţiilor de conducere este inclusă şi indemnizaţia de conducere.În ceea ce priveşte reîncadrarea personalului didactic din învăţământ, la data de 1 ianuarie 2010, „aceasta se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr.300/2009”, aşa cum mai preciza deputatul PD-L Lucian Riviş Tipei.
În toate cazurile în care drepturile salariale determinate în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. În anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare se va face numai pentru cele care au un nivel mai mic de 705 lei/lună şi numai dacă în mod cumulat cu sporurile şi indemnizaţiile acordate nu este depăşită această valoare. Personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii îşi păstrează în anul 2010 salariul de bază şi alte drepturi de natură salarială avute în luna decembrie 2009, cu respectarea prevederilor din actul normativ menţionat.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!