În acest sens, deputatul USR Sergiu Vlad s-a adresat ministrului Mediului, solicitând demararea unui control la stația de epurare a apelor uzate a municipiului Arad. Acest control trebuie să determine cauzele mirosurilor neplăcute care deranjează o bună parte a orașului, precum și dacă operatorii stației respectă procesele tehnologice și normele de mediu. În perioada caldă a anului, stația de epurare de pe strada Bodrogului emană un puternic miros de fecale, care afectează cartierele Pârneava, Alfa, Confecții și parțial Centru. În aceste zone, populația este supusă unui disconfort ridicat, care face aproape imposibilă orice activitate în aer liber, inclusiv aerisirea spațiilor de locuit. Sunt afectate de asemenea instituții precum aeroportul, penitenciarul, numeroase clinici și unități de învățământ.
„Cunosc foarte bine problema celor care locuiesc în apropierea stației de epurare, deoarece socrii mei stau acolo. România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, a adoptat reglementări privitoare la mediu, a căror menire este să împiedice un asemenea disconfort pentru cetățeni. Evident că acestea nu sunt respectate în Arad. În cazul operatorului stației de epurare, există suspiciunea că se încalcă procesul tehnologic, care presupune utilizarea unor bioactivatori pentru eliminarea mirosurilor neplăcute. O altă explicație ar fi că modernizarea s-a făcut prost, renunțându-se la captarea biogazului produs de dejecții. De aceea, am cerut ministerului demararea unui control și totodată am expus situația în cadrul unei declarații politice de la tribuna Parlamentului. Cer ca specialiștii să își facă treaba, să identifice problema și să ofere o soluție”, declară deputatul Sergiu Vlad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!