„Situația necesită clarificări deoarece realitatea de la fața locului nu ține cont de Legea 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului. În actul normativ se precizează la articolul 79, alineatul 1, că schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului şi cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate. În apărarea actelor și avizelor emise dezvoltatorilor imobiliari, reprezentanții administrației locale spun că nu au avut ce face pentru că terenurile erau în proprietatea unor societăți private. Însă aceeași lege precizează la alineatul doi că „dispoziţiile alin. (1) se aplică şi societăţilor comerciale care deţin active patrimoniale destinate activităţii sportive ce au aparţinut statului”, explică deputatul USR de Arad
În interpelarea făcută, Sergiu Vlad atrage atenția asupra situațiilor în care au fost desființate stadionul Telecom din Micălaca, stadionul Vagonul de pe strada Banu Mărăcine și stadionul Strungul din cartierul Vlaicu. Deputatul arădean solicită să i se comunice „hotărârile de guvern și orice alte acte oficiale în baza cărora s-a făcut schimbarea destinației bazelor sportive mai sus menționate”, precum și enumerarea bazelor sportive „similare celor desființate a căror construcție prealabilă a permis emiterea avizului autorității guvernamentale”.
„În viziunea USR, scopul legii nu este de a proteja strict patrimoniul construit, ci serviciile comunitare facilitate de acesta. Astfel, prin schimbarea destinației bazelor sportive, autoritățile au renunțat de fapt la prestarea unui serviciu de interes pentru comunitate. „Prevederile legale par să fi fost încălcate repetat în ultimul deceniu de către administrația locală și dezvoltatorii imobiliari din Arad”, se mai menționează în interpelare.
„Prin schimbarea destinaţiei bazelor sportive, autorităţile au renunţat la prestarea unui serviciu de interes pentru comunitate” Sergiu Vlad
Citiți principiile noastre de moderare aici!