Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Tripa a confirmat că va merge cu Mihai Fifor, în detrimentul actualului președinte PSD Arad, Dorel Căprar.
„Toată viața am crezut în ceea ce fac, am crezut în oameni, în spiritul de echipă și capacitatea unui colectiv sudat și inteligent condus, de a transforma în bine comunitatea. Afirm cu tot curajul și întreaga deschidere că am încredere și îl susțin pe Mihai Fifor la președinția filialelei județene PSD Arad. Mihai este un lider veritabil, o persoană care inspiră speranța unui nou început și care are capacitatea de a conferi, prin personalitatea, calitățile și experiența sa, o dimensiune palpabilă idealurilor social-democrate arădene. Fac parte dintre cei care cunosc cel mai bine ce înseamnă PSD Arad, cu bune și rele, cu urcușuri și regrese, dar sunt și colegul și politicianul care intuiește drumul ascendent pe care îl poate deschide expertiza și umanitatea lui Mihai Fifor într-un colectiv, atât din punct de vedere stategic, cât și în calitate de catalizator, de liant. O punte între vechi și nou, cu proiecte, idei și soluții, menite să redea filialei doza necesară de realism, sinceritate și credibilitate. Știu, de asemenea, cum gândiți, ce simțiți, pentru că am fost mereu aproape de voi și așa voi fi întotdeauna. Nu e suficient să vrei, trebuie să și poți iar Mihai Fifor are ambele valențe din plin ! PSD Arad, poate și trebuie să pășească într-o eră nouă, una modernă și coerentă, apropiată de spiritul social-democrat-european, cu nuanțe și semitonuri, cu oameni bine pregătiți și proiecte de un înalt grad de profesionalism. Tocmai de aceea, responsabilitatea schimbării, a unui nou început și suflul speranței este în mâinile delegaților la Conferința Județeană a PSD Arad”, a transmis Tripa.
Trimite articolul
XDNA sigur te va lua…….CIUMETEL ROSU
Deci, un suspect, care se ascunde dupa scutul parlamentarilor, se baga un qrul altui coleg, cu probleme asemsnatoare, dar cu priza la “mitici”, poate poate ca, astfel si lui i se va oferi un loc eligibil pe liste, ceea ce ii va prelungi imunitatea. Treziti-va aradenilor. Vreti sa va inoiti, dati-i afara pe transpiratii astia expirati
stai calm ca te asteapta Dragnea sa impartiti celula, lasa tu alegerile, pentru tine au trecut
Domnul Tripa este unul din cei mai valorosi oameni in politica pentru cine il cunoaste, ceilalti ar fi bine sa se abtina. O persoana ca donia sa e greu de gasit.
-
Poate candida in Bānie,aici nu !!! Avem membrii PSD destui in municipiu si județ . Fără vinituri va rog . Dacă Fifor ar avea decenta necesară ar merge la Craiova.
-
Glumele reușite le găsești pe TNR.
-
Tripa este o valoare ?! Poate in buda Parlamentului…..
Da voi astia Penalii din psd mai aveti drept de vot,intreb si eu pentru un prieten.
Dar voi astia PENALII din psd mai aveti drept de vot? intreb si eu pentru un prieten.