FCC Baschet UAV Arad și CSM Târgoviște se întâlnesc sâmbătă, de la ora 17:30, la Sala Sporturilor Victoria. Partida contează pentru etapa a 4-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin și se anunță una echilibrată, după ce formația dâmbovițeană a reușit să scape de interdicția la transferuri.
Arădencele au câștigat ultimele 12 dueluri directe din campionat cu marea rivală, dar nu va fi ușor sâmbătă. Federația Română de Baschet a intermediat ridicarea interdicției la transferuri internaționale, care a împiedicat CSM-ul să aibă străine în lot mai multe sezoane. Formația pregătită de Cătălin Tănase le-a legitimat pe Chantel Charles, Samantha Keltos și Juniunn Redmond. Ultimele două sunt principalele marcatoare ale echipei, cu 15 și 14,3 puncte pe meci. Anamaria Vîrjoghe a mers la Târgoviște după ce s-a despărțit de echipa arădeană, având medii aproape de double-double cu 10,3 puncte și 9,7 recuperări. Și tânăra arădeancă Dariana Păușan este în lot.
FCC UAV le are ca principale marcatoare pe Andie Easley (24,5 puncte/meci) și Tereza Vitulova (15,5), urmate de Alexandra Ghiță cu 11.
Vecine
Înaintea etapei a 4-a, cele două echipe erau vecine de clasament. FCC UAV Arad este pe 4, cu 4 puncte, având 2 victorii din 2. „Galben-albastrele” au bătut Universitatea Cluj cu 71-67 (în deplasare) și pe Rapid București cu 69-64. N-au mai jucat de o lună, din cauza amânării meciului cu Constanța și a pauzei pentru naționale.
CSM Târgoviște este pe cinci, tot cu 4 puncte, dintr-o victorie și 2 înfrângeri. A câștigat în ultima etapă, cu 93-60, acasă, cu CSU Olimpia Brașov, după ce a pierdut în primele două runde pe terenul finalistelor ediției precedente, 71-79 cu CSM Constanța și 50-90 cu ACS Sepsi Sf. Gheorghe.
Biletele pentru meci se pot cumpăra online de pe site-ul blt.ro sau înaintea partidei, de la sală. La zona VIP costă 30 de lei. În restul sălii sunt 5 lei pentru copii, în timp ce pentru adulți sunt 10 lei online și 15 lei la sală. Jocul va fi transmis și pe youtube, pe FRB TV.
Citiți principiile noastre de moderare aici!