Orchestra Filarmonicii de Stat Arad și Corul Filarmonicii de Stat Arad, alături de invitații Adela Zaharia (soprană), Mihaela Ișpan (mezzosoprană), Marius Vlad Budoiu (tenor) și Kopeczi Sandor (bas) îi așteaptă pe arădeni la deschiderea noii stagiuni artistice, 2017-2018, pe data de 30 septembrie 2017. Deschiderea se face cu speranța că începând cu luna ianuarie, concertele Filarmonicii vor putea fi susținute înapoi „acasă”, în Palatul Cultural.
Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven este titlul de tradiție în dinamica stagiunilor arădene care va deschide noua stagiune a instituției. La fel ca anul trecut, startul celor 40 de săptămâni de muzică va fi dat într-un loc neconvențional. De data aceasta, gazdă a concertului inaugural al stagiunii va fi fabrica TEBA, de pe Splaiul Mureșului, numărul șase.
„Revitalizat prin intermediul unui tratament acustic performant și gândit să asimileze un număr cât mai generos de auditori, vechiul spațiu industrial devine printr-o abordare îndrăzneață unul dintre cele mai încurajatoare locuri pentru performanțe muzicale”, se arată în comunicatul celor de la Filarmonica de Stat Arad.
Casieria Filarmonicii va avea un program special, pentru a le permite celor interesați de eveniment achiziționarea de bilete pe întregul parcurs al săptămânii. Astfel, luni, marți, joi și vineri, casieria din incinta Teatrului Clasic va fi deschisă între orele 9-13, vineri adăugându-se intervalul 17-19, iar miercuri va fi deschisă între orele 12 și 16. Sâmbătă, în ziua concertului, va fi amenajat un punct de vânzare a biletelor la Fabrica TEBA, ce va fi deschis începând cu ora 17:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!