„Derulată la nivel naţional, în cadrul acţiunii au fost controlaţi 19 agenţi economici, fiind aplicate 37 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 5.500 lei. În cadrul acestei campanii a fost depistat un caz de muncă fără forme legale. Printre deficienţele constatate amintim: nerespectarea de către unitate a termenului scadent pentru achitarea comisionului datorat instituţiei noastre, precum şi nedepunerea declaraţiiloe fiscale pentru stabilirea comisionului; nerespectarea prevederilor legale referitoare la programarea concediilor de odihnă; neefectuarea controlului medical la angajare, etc”, a punctat inspector şef ing. Ovidiu Jugu.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!