„Scopul acestei acţiuni a fost protejarea
populaţiei împotriva
comerţului ilicit, astfel încât au
fost verificaţi şi controlaţi toţi
comercianţi din această
piaţă”, a precizat purtătorul de
cuvânt la IJP Arad, Camelia Tuduce.
Controalele au fost efectuate începând cu
ora 05.00, iar echipele de control au verificat
persoanele care comercializau legume, fructe, produse
de panificaţie, flori, alcool şi
ţigări.
„Pentru neregulile constatate, au fost aplicate
nouă sancţiuni contravenţionale, la
diferite acte normative, în valoare de 103.500
lei. Valoarea totală a mărfurilor
confiscate, constând în alcool, produse de
panificaţie, flori) este de 2500 lei”,
spune directorul Gărzii Financiare Arad, Anton
Pop.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!