ARAD. Agitaţie, joi după amiază, pe strada Cocorilor din municipiu. Acolo, într-o clădire în care îşi are sediul şi o fabrică de mobilă, au descins trei dube de mascaţi din cadrul IPJ Arad şi un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Pentru moment, informaţiile referitoare la aceste percheziţii sunt vagi, dar sursele noastre spun că vizat ar fi Cosmin Mladin, care este cunoscut drept cel mai mare traficant de ţigări din Arad. În baza unor informaţii, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad ar fi pornit o lucrare proprie, fără să ceară prea mult informaţii altor instituţii de cercetare, lucrare care s-ar fi finalizat, deocamdată, cu aceste percheziţii. Pentru moment, nu putem preciza dacă au fost ridicate sau nu ţigări de contrabandă, ori alte substanţe interzise, dar vom reveni cu amănunte.
Tot pe surse, am aflat că Mladin s-ar fi lăudat că, într-un an de zile, a reuşit să facă trei milioane de euro din traficul de ţigări, dintre care 800.000 ar fi fost „daţi mai departe” pentru a-şi asigura liniştea. Se pare, însă, că nimeni nu îşi poate asigura protecţie totală. Vom reveni cu amănunte, precum şi cu măsurile luate de procuror împotriva suspectului.
Descinderi la „cel mai mare traficant” din Arad
Descinderi la „cel mai mare traficant” din Arad
Reactualizat la:
Trei dube de mascaţi şi un procuror au efectuat percheziţii la domiciliul celui supranumit cel mai mare traficant de ţigări din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!