Festivalul Tinerilor Designeri din Vestul României va avea loc la Filarmonica de Stat din Arad, în perioada 25-26 noiembrie, iar în cadrul proiectului sunt asteptaţi să se înscrie tineri designeri din Arad, Timiş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Hunedoara, Cluj, Alba, Caraş Severin, Maramureş.
Organizatorii Festivalului Tinerilor Designeri din Vestul României – Asociaţia Angels Organization şi agenţia Angels Events – susţin faptul că singura condiţie de participare este deţinerea a cel puţin 8 creaţii proprii de design. În cadrul acestui proiect pot participa designeri vestimentari şi de accesorii.
Pentru înscrierea în proiect, organizatorii au pus la dispoziţie adresa de mail contact.angelsgroup@yahoo.com, unde concurenţii trebuie să trimită cel puţin 4 fotografii cu ţinutele care vor fi prezentate la eveniment şi un CV până pe 16 noiembrie, participarea neimplicând nici un cost din partea tinerilor designeri.
La finala concursului vor fi prezente personalităţi sociale şi artistice din vestul ţării, care vor face parte din componenţa juriului pentru decernarea trofeului „Cel Mai Promiţător tânăr Designer din Vestul României”.
Proiectul este susţinut de Primăria Municipiului Arad, Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!