ARAD. Eveniment cu o dublă semnificație teologică și duhovnicească, joi seara, în Aula Facultății de Teologie din Arad. Manifestarea a fost prilejuită de lansarea cărții Cuvinte ascetice, vol. 1, a Sfântului Isaac Sirul, în traducerea părintelui Agapie Corbu și o conferință legată de această temă și intitulată „Sfântul Isaac Sirul și Cuvintele sale ascetice”, susținută de traducătorul acestei opere filocalice.
La eveniment au participat IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, o parte din membrii permanenței eparhiale, Pr. prof. dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie din Arad, profesori și studenți ai acestei facultăți, preoți din Arhiepiscopia Aradului și din alte eparhii și un numeros public iubitor de scrieri filocalice și de cultură isihastă.
Evenimentul se înscrie în activitățile organizate de Arhiepiscopia Aradului în contextul Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, dar și în contextul anului Bicentenarului Teologiei arădene (1822-2022), părintele Agapie Corbu fiind, pentru o perioadă de timp, cadru didactic al Facultății de Teologie din Arad.
Această manifestare științifică și duhovnicească a fost organizată de Arhiepiscopia Aradului, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” și ASCOR, filiala Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!