Vă reamintim, sindicaliştii au tras ieri un semnal de alarmă privind riscul major ca de la 1 ianuarie 2015 să se oprească furnizarea agentului termic, din cauza dezechilibrelor financiare cauzate de neplata facturilor de către CET Hidrocarburi şi acuzând administraţia locală de lipsă de reacţie. Primăria a răspuns, tot ieri, subliniind că sindicaliştii ar fi trebuit să îşi îndrepte tunurile către Guvern. Vineri, SLI Termoelectrica Arad a replicat că a făcut şi acest lucru, şi ne-a pus la dispoziţie documentul transmis în 16.11.2014 Guvernului României, în atenţia premierului Victor Ponta.
În document sunt evidenţiate toate datoriile pe care CET Arad le-a acumulat, precum şi banii pe care îi are de primit de la CET Hidrocarburi. Tot aici se precizează: „pentru a putea asigura producţia de energie termică necesară populaţiei municipiului Arad în sezonul de furnizare a căldurii 2014-2015 şi pentru evitarea intrării în şomaj a celor 284 de salariaţi, vă rugăm să ne sprijiniţi prin alocarea de fonduri către SC CET Arad necesare plăţii furnizorilor societăţii”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!