ARAD. Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Arad au susținut marți, 4 octombrie, o sesiune interactivă de informare cu privire la riscurile și efectele negative ale consumului de alcool, tutun, droguri, la care au participat peste 150 de elevi din cadrul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” din Arad. În cadrul evenimentului de marcare a Zilei Internaționale a Educației a fost abordată o tematică variată, fiind atinse aspecte cum ar fi voluntariatul, ca alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, și activitățile de educație între egali, ca o modalitate de a preveni consumul de substanțe psihoactive în rândul elevilor. La finalul momentului festiv, elevii care activează în cadrul Clubului pentru dezbatere și oratorie din cadrul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” au susținut o prezentare cu privire la influența și efectele consumului de droguri asupra adolescenților.
Trimite articolul
Xprezentatorul arata de zici ca spune nu la maria-ioana si trage doar cocaina pe nas….halal educatie de doi lei….mai cititi si voi niste studii de specialitate in domeniu.