Zeci de arădeni au participat miercuri, 2 martie, la seminarul privind „Finanțarea IMM-urilor – Prezentarea Programelor Naționale cu finanțare de la bugetul de stat în 2016”, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad în parteneriat cu Oficiul Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație Timișoara. În cadrul evenimentului, au fost prezentate Programele Naţionale cu finanţare de la bugetul de stat în anul 2016, gestionate de către Ministerul Economiei, Comerţului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, după care a urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
„Seminarul a reprezentat un sprijin deosebit în ceea ce privește identificarea de soluții pentru finanțarea afacerilor. Seminarul s-a adresat atât companiilor şi persoanelor fizice din domeniul serviciilor şi comerţului, cât şi tinerilor antreprenori şi femei manager”, a declarat Adrian Pășcuța, șef Serviciu Oficiul Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie Timișoara.
„În anul 2016 ne-am propus organizarea unui număr cât mai mare de evenimente menite să sprijine şi să aducă o contribuţie în dezvoltarea afacerilor din judeţ.
Instituţia Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad susţine mediul de afaceri arădean, asigurând accesul la consultanță specializată în ceea ce privește proiectele de finanțare europene și guvernamentale”, a declarat Tiberiu Ciul, director general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!