Astfel, a fost emisă o decizie de la Centru ce vine să aducă lămuriri cu privire la subiecte precum: urna mobilă, însoţirea votanţilor în cabină, dar şi în ceeea ce priveşte validarea sau nu a unui buletin de vot.
Solicitări de urnă specială
Arădenii care nu se pot deplasa şi doresc să solicite urna mobilă trebuie să ştie că vor trebui să prezinte şi acte medicale care să le susţină solicitarea. „Pentru alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cerea scrisă a acestora, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea «VOTAT» şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea”, se explică în decizia luată de Biroul Electoral Central.
Important de menţionat este şi faptul că în raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială, aceasta putând fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare şi doar în raza teritorială arondată respectivei secţii. Arădenii ar mai trebui să ştie că pot solicita urna mobilă doar în raza secţiei unde sunt arondaţi.
Fără carte, fără însoţitor
O altă problemă lămurită de BEC a vizat însoţirea votanţilor în cabine. Astfel, neştiinţa de carte a alegătorilor nu le dă dreptul la un însoţitor în cabina de votare. De asemnea, candidaţiilor le este interzis accesul în cabina de vot alături de alegători.
Control la 100 de voturi
Întrucât la ultimul scrutin au existat sesizări cu privire la modul în care au fost ştampilate buletinele de vot, BEC a decis: „Ştampila de control a secţiei de votare pe ultima pagină a buletinelor de vot se va face în tranşe de câte 100 de buletine de vot pe parcursul întregii zile de votare, în funcţie de afluxul alegătorilor la secţia de votare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!