
Acestea au vopsit uşile de la intrare, au făcut curăţenie şi au smuls buruienile din curtea fundaţiei cu pricina. Bineînţeles că acţiunea a fost una benefică şi pentru deţinute, care au simţit pentru două ore libertatea. „Noi facem muncă voluntară aici. Ne-am purtat bine în penitenciar, iar aceste două ore petrecute în aer liber ne fac plăcere”, a spus una dintre femeile aduse de gardienii puşcăriei la Speranţa Copiilor. Fundaţia a fost cea care a asigurat materialele necesare pentru munca depusă de cele şapte persoane private de libertate, respectiv vopsele şi ustensile necesare desfăşurării muncii. „Prin prezenţa noastră aici am vrut să dăm o mână de ajutor acestor copii năpăstuiţi de soartă. Şi, ţinând cont că 2011 a fost declarat Anul Voluntariatului, ne-am gândit să organizăm şi noi o acţiune în acest sens”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt al Penitenciarului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!