”Sub deviza Nu judeca o carte după copertă!, proiectul încurajează toleranța și acceptarea diversității. Cărţile din Biblioteca Vie sunt oameni reprezentând grupuri care se confruntă cu prejudecăţi sau stereotipuri (de gen, vârstă, educaţie, meserie, etnie, rasă, religie, naționalitate), ori care sunt victime ale discriminării sau excluderii sociale”, ne anunță Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad. Ca atare, toți arădenii interesați să împrumute câte o „carte vie” sunt așteptați la intrarea principală din Galleria Arad în cele trei zile enumerate mai sus, între orele 10:00 și 20:00
Detinutii, „imprumutati” asemeni unei carti
ARAD. În perioada 24-29 octombrie se va desfășura proiectul Biblioteca Vie. În organizarea Penitenciarului Arad, a Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, Inspectoratului Școlar Județean Arad și Galleria Arad, mai mulți deținuți, persoane cu dizabilități, musulmani, fotomodele, polițiști, psihologi sau orfani vor putea fi „îmrpumutați” pentru o discuție de câteva minute, discuție care se va referi la calitatea fiecăruia dintre cei enumerați mai sus.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!