Importante forţe de ordine din Timiş şi Arad participă de o săptămână la acţiuni în vederea prinderii deţinutului care a fugit, în 12 iulie, de pe un şantier din Timişoara. Bărbatul pare să se ascundă foarte bine de autorităţi, pentru că până în prezent nu s-a reuşit localizarea acestuia.
Reprezentanţii Penitenciarului Arad, unde era încarcerat Ion Murariu (41 de ani), spun că au loc atât căutări în teren, cât şi schimburi de informaţii între poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai altor instituţii din cele două judeţe, în vederea localizării evadatului.
“Se continuă acţiunile desfăşurate cu ajutorul mai multor forţe, dar până la acest moment nu s-a reuşit depistarea deţinutului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold.
A ratat eliberarea condiţionată
Ion Murariu a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat în formă continuată (trei acte materiale). Sentinţa a fost dată de Judecătoria Cornetu (Ilfov) în noiembrie 2017, şi a rămas definitivă la Curtea de Apel Bucureşti în decembrie 2017.
Conform sentinţei, hoţul trebuie să le despăgubească cu un total de 2500 de lei pe cele trei persoane de la care a furat bunuri şi care au cerut daune.
Murariu fusese arestat preventiv în luna mai 2017, moment de la care se socoteşte executarea pedepsei, astfel că ar fi putut să ceară eliberarea condiţionată anul viitor. Nu va mai putea face acest lucru, pentru că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.
Evadarea
Deţinutul a fugit de pe un şantier din centrul oraşului Timişoara (la un mall), unde lucra, pentru că îşi executa pedeapsa în regim semideschis.
“În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii”, declara, în 12 iulie, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad.
http://www.aradon.ro/un-hot-inchis-la-penitenciarul-arad-a-evadat/2285735
Citiți principiile noastre de moderare aici!