„Scopul acestor campanii este acela de a veni în sprijinul cetăţenilor şi pentru a soluţiona cu operativitate potenţialele probleme de mediu sesizate de către aceştia. Ele se vor desfăşura în colaborare cu primăriile, prin participarea unor reprezentanţi din partea APM Arad la sedinţele de audienţe şi dezbateri publice în localităţile mai mari, sau care au potenţiale probleme de mediu”, explică Dana Dănoiu, directorul APM Arad.
Invitaţi sunt atât reprezentanţi din administraţia publică locală, instituţii deconcentrate, cât şi reprezentanţii mass-mediei locale. Temele prioritare vor fi gestionarea deşeurilor, colectarea selectivă, calitatea aerului şi prevederile legislaţiei de mediu în vigoare, respectiv atribuţiile agenţiei şi ale gărzii de mediu.
Ecomediu, un târg prietenos cu mediul
Mediul, în lumina reflectoarelor
Citiți principiile noastre de moderare aici!