În baza actului de proprietate, Panfora a demarat toate procedurile pentru realizarea primei sonde, aceasta urmând să apară la Dorobanţi.
Pe lângă această primă sondă, pe terenurile cumpărate deja în zona Curticiului vor mai apărea alte trei sonde. Asta ne-au transmis reprezentanţii Panfora încă din vara anului trecut.
„Programul de explorare constă în efectuarea de măsurători 3D geofizice de suprafaţă şi, într-o etapă ulterioară, în forarea a maximum patru sonde, în căutarea de hidrocarburi convenţionale, petrol şi gaze naturale, în formaţiuni de roci convenţionale. Ne-am ajustat planurile de explorare pentru a minimiza impactul asupra culturilor: vom fora sonde doar pe micile parcele de teren achiziţionate de Panfora”.
Totodată, aceştia insistă asupra faptului că „Panfora nu are niciun fel de activităţi legate de gaze de şist şi nu va folosi explozibili sau fracturarea hidraulică”.
Trimite articolul
XNU AU CE SA CAUTE PE PAMINTURILE NOASTRE SA OTRAVEASCA LA EI PAMINTURILE IN UNGARIA AU INTERZIS TOTAL SA FOREZE DE CE SA O FACA LA NOI.
AZI O SONDA MAINE 30 SI GUNOAIELE DE PRIMARI MINJITI PE MAINI CU BANI MURDARI RID IN FOTOLII DACA VOI CEI DIN CURTICI NU VA ADUNATI LA PRIMARII
Dapa ce vor instala sondele si vor inecepe sa faca prospectiuni, atunci isi vor da seama multi de greseala facuta, insa probabil va fi prea tarziu. Cum tara asta nu mai are oameni carora sa le pese de ea si de sanatatea si viitorul generartiilor urmatoare, “investitorii” straini isi permit sa faca orice ajutati de catre…tot “ai nostri”. Pacat.
Administrațiile locale să restricționeze accesul la terenurile respective , tonajul maxim 3.5 t . Au mai făcut acest lucru în alte zone în țară și nu mai pot intra cu utilajele grele ! 😉
-
Corect. Cu curvele trebuie jucat curveste.
era de asteptat. sa nu uitam avocatu care a ajutat Panfora sa puna mana pe terenuri.
Scuipati aici: “Achiziţia a fost intremediată de avocatul Mihai Paşca, ales consilier local în Arad din partea PNL”
-
pana una alta, tocmai au scuipat altii pe tine si satul tau… sa auzim de bine 🙂
Ce noroc ca avem secretar de stat PNL ist…. Ne-am scos, faine afaceri intermediate. 🙂 pentru asta a meritat sa votam PNL 😉 Multumim domnului Mihai Partu ! Ii doresc la domnul secretar ca el si familia lui sa consume cat mai multe rosii din Curtici, dupa ce va incepe exploatarea Panfora
-
bossss… la domnul secretar de stat nu cred ca ii plac rosiile si nici curticiul si probabil nici de musca la care ii credeti toate prostiile. in alta ordine de idei, eu chiar vreau sa stiu daca este petrol sau gaze la curtici si nu sunt curios de parerea unor zarzavagii
Panza freatică va fi afectată și posibil clădiri surpate sau crepate .
Nevrand nimeni sa le vândă teren apelează șmecheria avocateasca,cozi de topor trebuie sa existe întotdeauna. Aceștia cumpăra terenuri apoi imediat le vând firmelor de exploatari gaze bineînțeles au comision gras.Așa sa le ajute Dumnezeu banii obținuți prin aceasta minciuna sa-i dea la doctori,prapad sa se aleagă de ei.
-
daca au incalcat legea sa plateasca, daca nu, e dreptul lor sa faca ce vor cu banii lor si sa vanda cui vor. daca romania are gaze naturale acolo pe teren, alea nu sunt ale lui Musca sau ale Curticenilor ci ale Romaniei. mai da-va incolo de chibiti si sclavi a lui Musca
-
Dacă ești așa deștept pe cum te crezi de ce in Ungaria nu au voie să facă prospecțiuni cu cutremur indus?și deșteptule,e vorba de panza freatica nu de terenul lui musca.
-
Florine, eu cred ca tu lucrezi la Musca … sau esti prieten cu sclavul care a scris articolul. sau poate esti chiar el. postac clar esti. de unde stii tu ca e vorba despre gaze de sist? daca nu e vorba de gaze de sist esti de acord sa se caute zacamintele?
-
-
Romania si romanii au dreptul sa stie daca acolo exista zacaminte de gaze, petrol sau alte resurse naturale. Daca asta deranjeaza interesele lui Musca sau ale altor agricultori din zona care nu au chef sa intre nimeni in imparatia lor, asta e. se vor impaca cu gandul. daca se vor gasi zacaminte si se vor exploata, asta trebuie facut cu respectarea la sange a normelor de mediu. problema e ca deocamdata se cauta sa se afle daca exista asa ceva acolo, iar Musca si golanii lui incearca sa impiedice asta, stiind ca nu vor putea opri exploatarea, daca se vor gasi. sa nu fim naivi. cat despre avocati si metode folosite, daca sunt legale – bravo lor!
-
E vorba de panza freatica care va fi distrusa iremediabil prin metoda folosita cu ciment lichid pentru a stabiliza șisturile.despre ce musca vorbești?ce treabă are musca cu panza freatica?
-
de unde stii ca e vorba de sisturi si gaze de sist? in afara de povestile lui Musca? pana una alta de Musca stim ca otraveste caprioare si ia la bataie pe oricine ajunge pe terenul lui.
-
de zeci de ani se exploateaza gaze naturale. se fac miliarde din asta, se construiesc metropole, noi mergem ca sclavii in excursie la Dubai unde ne facem selfie cu pitipoanca din dotare si cu Vuitonul ei, pentru ca ne place orasul stralucitor construit inclusiv din petrodolari. cand avem sansa sa verificam daca avem si noi zacaminte, care macar sa ne asigure independenta energetica fata de marile puteri, o dam cu nu ne vindem tara. nu stim daca e vorba de gaze de sist decat daca il credem pe mafiotul Musca pe cuvant, nu stim daca va fi poluare pentru ca exista norme de respectat. sonde mai exista de ani multi in judetul Arad si nu deranjeaza agricultura. doar ca acum mafiotul Musca e deranjat. marele ecologist care a otravit sute de caprioare, care exploateaza abuziv terenuri ce nu ii apartin, inclusiv drumurile de exploatare care insumeaza zeci de hectare. si care probabil a dat un pișcot fomistului care a scris articolul
-
ma no name, avem gaze conventionale (atentie!!!) in Marea Neagra cat sa traim 30 de ani. de ce nu le extragem pe alea?
Aici unde sunt la peste 2 km adancime le extragi numai cu proceduri ptr gazele de sist.
In transilvania inca avem gaze de nu le putem scoate. acum 30 de ani langa Campia Turzii cand aveau spectacole puneau taranii caldarea pe fantana si faceau mancarea la foc de gaze din subsol. alea cand le exploatam de tot?
iar asta: independenta energetica fata de marile puteri, sa stii ca gazul rusesc este mai ieftin decat exploatarea celui din Transilvania cu tot cu transportu din Kazakhstan
eu sunt curios de ce e asa serviabil ziaristul cu interesele lui Musca. si de ce e mai credibil Musca decat firma cu gazele? ca fiecare zice altceva. de ce nu verificati daca acolo chiar se doreste sa se scoata gaze de sist? ca firma vad ca zice ca nu. gazele alea apartin statului. adica sunt ale noastre ale tuturor. de ce sa renuntam la ele pt ca asa vrea Musca?
foarte smecher avocatul… l-a facut pe nea Muscă … E ceva nu? voi ii faceti reclama, el isi vede de treaba lui 😉
Bravo, desteptilor! Ca Musca e cum e, stie cam toata lumea. Dar ce credeti, ca Panfora o sa vina sa va tina perinita sub fund? Minte de roman ranchiunos. Decat sa-i fie bine la unul dintre noi, mai bine sa ne ia mama dracului pe toti. Si sa vina altul mai mare la care sa ii fim sluga.
-
Ce-mi place galeria gazelor : )))
Imi suna cunoscut recitalul.
Ca si cand până acum nu am avut gaze, dar cu eventualele gaze de sub Curtici vom deveni șeici:D