ARAD. Ce se întâmplă cu mediul de afaceri din Arad? Cum pot antreprenorii să își consolideze afacerile și în care va fi viitorul economic al județului? Toate sunt teme de discuții ce se poartă în cadrul proiectului „STRATEG AR+ dezvoltare economică sustenabilă pentru viitorul Aradului”, derulat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România-Filiala Arad, cu sprijinul Consiliului Județean Arad.
Grupul de lucru, constituit din reprezentanți ai societății civile, parteneri sociali si ONG relevante pentru sectorul IMM-urilor, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene, a avut deja prima întâlnire. Fiind un organism consultativ, grupul de lucru are rolul de a formula recomandări privind realizarea unui plan de dezvoltare economică a județului Arad bazat pe tendințele și mega tendințele economiei și pe nevoile firmelor mici și mijlocii.
Abordarea proactivă
„Scopul acestor întâlniri periodice programate pentru următoarele patru luni este de a crește și întări capacitatea organizațiilor sectorului IMM-urilor din județul Arad de a se implica în formularea de politici publice alternative care să contribuie la dezvoltarea economică a Aradului. Acest grup de lucru va elabora și implementa planul de dezvoltare, printr-o abordare proactivă și orientată spre identificarea de soluții bazate pe specificul local”, a subliniat Mihaela Breaz, președintele CNIPMMR Arad.
La finalul discuțiilor, Mihaela Breaz a punctat că „s-a stabilit regulamentul de lucru și au fost selectate domeniile de interes adaptate nevoilor locale. Astfel, pe agenda ale următoarelor întâlniri se regăsesc următoarele teme: sprijinirea sectorului IMM-urilor pentru dezvoltarea turismului și inovare, învățământul și serviciile sociale cu impact asupra firmelor, iar cea de-a treia temă, infrastructură, mediu și energie. Ne propunem ca în cadrul ultimei întâlniri de lucru să definitivăm planul de acțiuni în baza temelor agreate.”
Cine se implică?
Din membrii grupului de lucru fac parte: Consiliul IMM Arad, Fundatia Romano Germana Arad, Centrul de Dezvoltare Arad, UGIR filiala Arad, Confederatia Patronala Concordia, CNS Meridian fil Arad, Confederatia Patronatul Roman fil Arad, Primăria Santana, Primăria Pecica, Consiliul Judetean Arad.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă și se implementează în perioada 22 Iulie 2022-21 Iulie 2023, având o valoare totală de 293.092,00 lei din care finanțarea europeană este de 244.145,64 lei.
Trimite articolul
Xdezvoltare tip cionca si falca?
Aceste propuneri vor fi oare insusite de Don Falcone & firma Csonka + primarii LTD Co?!