Nici o persoană nu este interesată să
preia funcţia de administrator special al fabricii
de seringi Sanevit Arad. Concursul organizat
de Ministerul Sănătăţii s-a soldat
cu un eşec, dat fiind că, până la
30 iunie – termenul limită pentru înscrieri
-, nimeni nu şi-a depus nici un dosar pentru
ocuparea acestui post. Foarte probabil, Ministerul
Sănătăţii – sub autoritatea
căruia se află SC „Sanevit
2003” SA Arad – va demara procedura
organizării unui nou concurs.
Reamintim, postul de administrator special a devenit
vacant după ce, în urmă cu aproape trei
luni de zile, Valentin Radu a fost eliberat din
această funcţie, fiind acuzat de favorizarea
fabricii de seringi arădene. Conform unui
proiect al Ministerului Sănătăţii,
Sanevit Arad ar trebui să fuzioneze cu
producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi
în vederea creării unui holding farmaceutic
de stat, care se va numi Compania Farmaceutică
Română. Din noul organism ar urma să
mai facă parte depozitul Unifarm şi
departamentele de vaccinuri din cadrul Institutului
Cantacuzino de la Bucureşti şi Iaşi.
Dificultăţi
În prezent, fabrica arădeană a
oprit producţia de seringi şi
traversează o perioadă mai dificilă.
Conform Ministerului Finanţelor, la
sfârşitul lunii martie 2009, SC
„Sanevit 2003” SA avea datorii la
bugetul de stat în valoare totală de 416.950
lei. Cea mai mare parte a acestora au fost acumulate
pentru neplata TVA (209.042 lei), dar şi pentru
neachitarea impozitului pe venit din salarii (116.644
lei); 84.322 lei reprezintă dobânzi şi
penalităţi.
În consecinţă, s-a început
procedura de executare silită. Sanevit
are conturile blocate şi, din această
cauză, este în imposibilitatea de a-şi
plăti utilităţile şi furnizorii de
materiale pentru (re)începerea producţiei de
seringi.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!