Nu au fost interesați de soarta pădurii pe care o au în localitate. Nu au fost interesați de modul în care aceasta este gospodărită, de arborii care au fost plantați, de cei care au fost tăiați, de tot ceea ce oficial se numește „gospodărirea pădurii după principii standardizate” sau, pentru cei care cunosc problematică în domeniu, despre standardele FSC. Consultarea publică organizată de Ocolul Silvic „Iuliu Moldovan” nu s-a bucurat de prezența primarilor sau a reprezentanților primăriilor din Felnac, Pecica, Secusigiu, Semlac, Zădăreni, Arad sau Vladimirescu, nici de cea a reprezentanților de la Agenția de Mediu, a ONG-urilor cu activitate în domeniu, invitați toți pentru joi dimineața la Ocolul Silvic, acolo unde era programată întâlnirea.
Au fost prezenți doar reprezentantul unui ONG din raza ocolului („Natura”, Pecica) și reprezentantul Direcției Silvice Arad (ing. Vasile Suciu).
Ca atare, organizatorii au decis ca această consultare publică să se reia probabil în luna septembrie. Pentru că este foarte important ca cei care într-un fel sau altul au o pădure în apropiere să înțeleagă care sunt regulile și reglementările după care se gospodărește o pădure certificată. O pădure în care se respectă standardele FSC (Forest Stewardship Council).
Doar patru
În acest moment în România doar patru direcții silvice, printre care și Aradul, dețin certificat FSC din anul 2011. Pe piață există în acest moment cerere pentru lemn certificat (provenit din aceste păduri), foarte mulți agenți economici din Europa solicitând exploatatorilor masă lemnoasă provenită de pe suprafețe cu management forestier certificat (ceea ce a determinat ca ulterior, începând cu anul 2013, Conducerea de la București a RNP-ROMSILVA să adopte decizia obținerii certificării FSC pentru înca 24 de direcții silvice).
Citiți principiile noastre de moderare aici!