Cine vrea un miel de Paşte să meargă la piaţă. Recomandarea inspectorilor DSVSA Arad este ca arădenii să cumpere doar din spaţiile special amenajate. Acestea au fost deschise încă de ieri şi vor funcționa până pe 14 aprilie. „Aici (n.r. în piețe) va fi asigurat necesarul de personal sanitar veterinar, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Acestea vor fi supravegheate pe toată durata funcţionării acestora. Dacă arădenii aleg să cumpere din alte locuri vor fi direct răspunzători pentru marfa achiziționată”, a punctat directorul DSVSA, Gheorghe Ban.
Un singur punct de sacrificare
Singura locaţie din municipiu unde pot fi sacrificaţi mieii va fi în incinta pieţei Obor (str. Pădurii). La această locație se mai adăugă încă cinci locaţii în judeţ: două la Mâsca (SC Caia Univers, SC Flavimar SRL ), Hălmagiu (AF Dorigel), Şiclău (A.F. Pastorul) şi la Macea (SA CAI Curtici). Cât despre comercializarea cărnii, aceasta se poate desfăşura fără probleme în cele trei hale agroalimentare din municipiu: Piaţa Mihai Viteazul, Piaţa Catedralei şi Piaţa Fortuna.
Ceea ce trebuie ştiut este că fiecare carcasă de miel sau ied trebuie să fi ştampilată cu marca de sănătate, ceea ce indică că respectivul produs a fost verificat şi poate fi cumpărat cu încredere.
Ouă nestresate
Cât despre oferta locală de ouă din acest an, directorul DSVSA ne asigură că acestea provin de la găini nestresate, toate fermele din judeţul Arad fiind ferme la sol.
Preţuri
De ieri s-a deschis piaţa de miei. Preţurile variază între 12 și 13 lei pentru kilogramul de miel în viu şi 25 lei/kg de miel în carcasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!