Jurnal Arădean: Domnule Director, sunteți manager general de 2 ani. Care sunt cele mai mari provocări pe care le gestionați?
Vasile Borha: În centrul atenției noastre este utilizatorul. Misiunea noastră este să asigurăm 24 de ore din 24, apă bună și limpede de băut dar și o rețea de canalizare funcțională. Ca să ne atingem scopul, trebuie să muncim permanent pentru îmbunătățirea infrastructurii de apă și de canalizare. Iar prin accesarea de fonduri europene putem să ne dezvoltăm. De fapt, în ultimii 20 de ani, banii europeni au făcut diferența. Cea mai mare stație de epurare, Stația de Epurare Arad a fost modernizată cu fonduri europene. Prin programul SAMTID s-au reabilitat si modernizat rețele de apă din orașele Curtici, Lipova, Nădlac, Pâncota, Pecica și Sântana. Avem acum șapte stații noi de epurare în județ, construite tot cu fonduri europene prin programele POS Mediu și POIM. Tot prin aceste programe, au fost reabilitate și extinse rețele de apă și de canalizare din Arad, Fântânele, Curtici, Macea, Sântana, Ineu, Lipova, Pâncota, Șiria, Galșa, Păuliș, Ghioroc, Cuvin, Miniș, Pecica și Nădlac. În total până acum s-au investit în lucrări de infrastructură de apă și de canalizare peste 475 milioane de lei în cadrul programelor POS Mediu si POIM. Datorită absorbției de fonduri europene și implicit a dezvoltării infrastructurii de apă și de canalizare, a crescut și cifra de afaceri…de la 76 milioane lei în 2018 la 109 milioane de lei, anul trecut iar pentru anul 2023, preconizăm o cifră de afaceri de 155 milioane de lei.
J.A.: Recent ați anunțat că ați semnat un contract pentru achiziționarea de contoare cu citire la distanță. Problema citirii contoarelor a fost semnalată des si în presă. Au existat nenumărate nemulțumiri și sesizări pe această temă.
V.B.: Da, așa e. Tocmai de aceea am încercat să găsim soluții. Din fonduri propri am început să cumpărăm și să montăm contoare cu citire la distanță. Avem achiziționate 3000 de contoare, 1800 sunt deja montate. Ne-am concetrat în prima etapă pe montarea contoarelor la Asociațiile de Proprietari, la blocuri. Acțiunea de înlocuire a vechilor contoare cu unele noi, moderne, cu citire la distanță, am considerat–o prioritară. Dispozitivele sunt rezistente la uzură dar, cel mai important este că, datorită acestor aparate, va putea fi citit consumul de la o distanță de până la 200 de metri – un avantaj mai ales în cazul căminelor care sunt greu accesibile. Tocmai datorită avantajelor citirii la distanță, am depus si un proiect pentru accesarea de fonduri europene. Am semnat deja contractul de finanțare pentru achiziționarea cu bani europeni a peste 11 mii de contoare cu citire la distanță dar și a ansamblului de componente necesare în vederea contorizării inteligente. Și în cadrul acestui Proiect beneficiem de sprijinul Consiliului Județean Arad, care participă cu o cofinațare de 2%.
J.A.: Și nu e singurul proiect european la care lucrați în prezent.
V.B.: Avem în derulare 6 proiecte finanțate cu fonduri nerambursabile.
Proiectul Interreg Ro-Hu, în parteneriat cu colegii de la Compania de Apă din Szeged, prin care urmărim îmbunătățirea calității apei deversate în râurile Criș, Mureș și Tisa. În județul Arad, prin acest proiect se derulează investiții în echipamente, instalații și construcții la stațiile de epurare din patru localități: Lipova, Gurahonț, Ineu și Arad.
Prin Programul Prima Conectare, în care, din nou, am beneficiat de sprijinul partenerului nostru, Consiliul Județean, venim în sprijinul cetățenilor pentru a-i ajuta să se branșeze sau, după caz, să se racordeze la rețelele de apă sau de canalizare existente. Avem un total de 563 de gospodării care au solicitat includerea în acest proiect și care se încadrează în criteriile impuse. Valoarea totală este de aproape 1 milion 70 de mii de euro. Obiectivul principal al programului dar și al nostru, al Companiei de Apă ca și operator regional, este creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și de canalizare.
Continuăm strategia județeană pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată, prin proiectul: Sprijin pentru pregatirea aplicatiei de finanțare și elaborarea documentațiilor din cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Companiei de apă Arad în perioada 2022-2027. Obiectivul general al contractului de asistență tehnică constă în furnizarea de servicii specializate de proiectare, asistenta tehnica pentru supervizarea lucrarilor, management de proiect pe toată durata de implementare a contractului și include 3 activitați: Asistentă tehnica pentru actualizarea Aplicatiei de Finanțare, Asistenta tehnică pentru managementul proiectului și Asistentă tehnică pentru supervizare. Procedura de atribuire a contractului de servicii se află în derulare.
De asemenea, preocuparea noastră constantă este pentru protejarea mediului si a resurselor. Astfel că ne concentrăm eforturile pentru găsirea de soluții pentru reducerea consumurilor. Pregătim un proiect pentru achiziționarea de panouri fotovoltaice pe care intenționăm să le amplasăm la Stația de Epurare și la Uzina de Apă, pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile. Prin implementarea acestui proiect de producere a energiei electrice din surse regenerabile se urmărește creșterea gradului de energie electrică produsă din surse regenerabile și, implicit contribuția la atingerea țintelor privind lupta împotriva schimbărilor climatice, prin minimizarea emisiilor specifice de CO2 echivalent agregate la nivel național.
J.A.: Bineînțeles, dumneavoastră subliniați acum în principal reușitele. Însă există și situații mai puțin plăcute care apar în exploatarea rețelelor de apă sau de canalizare.
V.B.: Da, așa e. O problemă cu care ne confruntăm zilnic este întreținerea sistemului de canalizare. Pe zi ce trece aceasta devine o misiune tot mai grea, deoarece foarte mulți arădeni confundă canalizarea cu coșul de gunoi. Noi facem și pe această cale un apel: Șervețelele umede sunt principalul inamic al unei canalizări funcționale! Aruncate în toaletă, acestea obturează conductele, reduc capacitatea de preluare a apelor uzate menajere și pot cauza blocarea stațiilor de pompare. Încercăm să ne îmbunătățim permanent activitatea. Și criticile sunt binevenite.
J.A.: Pasajul din zona străzii Voinicilor. Acolo ce soluție găsiți? Pentru că sunt reclamații la fiecare ploaie mai zdravănă.
V.B.: La Pasajul din zona Voinicilor s-a mărit capacitatea de pompare. Anul trecut însă, situația s-a remediat considerabil. Ce mai trebuie să înțeleagă arădenii este că, în ultimii ani ne confruntăm și cu situații meteo deosebite. Sunt ploile acestea torențiale, când cantitățile de precipitații sunt excepționale. Să explic: sistemele de canalizare sunt construite astfel încât să facă față cantităților obișnuite de precipitații. Când cad însă cantități foarte mari de precipitații în timp scurt, si subliniez, în timp scurt, atunci apar situațiile neplăcute. Fiind prea mari aceste cantități de precipitații, sistemul de canalizare este suprasolicitat. Noi avem mobilizate echipe de intervenție când se anunță coduri portocalii și roșii de precipitații, tocmai pentru a minimiza efectul lor.
J.A.: Ati subliniat parteneriatul pe care îl aveți cu acționarul majoritar, Consiliul Județean…
V.B.: Da, parteneriatele durabile sunt esențiale pentru reușita tuturor proiectelor.
Sunt mândru de un proiect care se află la început de drum dar în care am mare încredere. Compania de Apă Arad va fi parte dintr-un parteneriat între unități de învățământ, operatori regionali dar și mediul privat – un consorțiu pentru educație profesională, pentru construirea unui campus dedicat învățământului dual. În acest campus, elevii vor putea beneficia de formare cu ajutorul firmelor, astfel încât, la finalul studiilor, aceștia să fie compatibili cu nevoile de pe piața forței de muncă.
Cel mai important parteneriat este cel cu Consiliul Județean Arad. Consiliul Județean, ca și acționar majoritar este partenerul principal în toate activitățile și proiectele Companiei. Împreună reprezentăm interesele tuturor locuitorilor județului, iar noi, ca și operator regional, suntem preocupați să asigurăm servicii de calitate pentru toți utilizatorii din aria deservită. Astfel, avem o misiune comună: creșterea calității vieții arădenilor.
Trimite articolul
XDaca P. Daea, reprezinta un ex. in acest demers, Romania e pe drumul cel bun, toasu.
Toti se lauda ca avem fonduri europene insa doar dobanda la 150 de miliarde de euro este 4,5 miliarde de euro pe an.Suntem sufocati de datorii dar si de declaratiile acestor iresponsabili din companiile de stat si din Administratie.