Este vorba de răspunsul instituţiei la întrebarea „Cum apreciaţi această situaţie, în condiţiile în care este al doilea deces în decurs de nici două luni, al unui copil din sistemul local de protecţia copilului?”
„„Dintr-o regretabilă eroare v-am transmis un răspuns care era o informare internă, care a fost solicitată de către doamna director. Vă prezentăm mai jos răspunsul corect la întrebarea dumneavoastră: Minora se afla cu măsură de plasament la unchi şi mătuşă, aflandu-se sub directa supraveghere a rudelor acesteia şi nu într-un centru sau casă de tip familial din subordinea DGASPC Arad. Conform prevederiilor legale «DGASPC are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie speciale, dezvoltarea şi îngrijirea copilului»”.
DGASPC Arad, o „regretabilă eroare”
Reactualizat la:
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad revine cu o precizare legată de articolul „Tragedie cu repetiţie în sânul DGASPC”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!