„Prin acest demers de descoperire a multiplelor aspecte ale educației contemporane, încercăm să sprijinim dezvoltarea sistemului de învățământ din România. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, de această dată prin cele două cadre didactice de înaltă ținută care au editat acest volum, se implică în viața comunității, încercând să creștem calitatea în modul de predare, având în vedere însă și contextul social în schimbare, la care asistăm cu toții ”, apreciază prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
„Lansarea volumului Dimensiuni ale educației moderne. Realități și perspective reprezintă un moment semnificativ în peisajul educațional contemporan, aducând împreună contribuții valoroase din diverse domenii ale educației. Acest volum, la care am avut onoarea să fiu co-editor, reunește lucrări scrise de autori din mediul academic și preuniversitar, evidențiind importanța colaborării dintre aceste două sfere. Trebuie menționat aceea că, lucrările din acest volum au fost susținute în cadrul Zilelor Academice Arădene organizate anual de Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad și cu sprijinul doamnei Rector profesor universitar doctor Coralia Adina Cotoraci. Volumul abordează nu doar aspecte teoretice, ci și aplicații practice care pot îmbunătăți calitatea educației. În contextul actual, caracterizat de digitalizare rapidă și schimbări sociale profunde, lucrările incluse oferă soluții inovatoare și strategii de tipul “hands on” pentru cadrele didactice. În concluzie, lansarea acestui volum, publicat la Vasile Goldiș University Press. nu este doar o celebrare a realizărilor individuale ale autorilor, ci și un pas important spre consolidarea unei comunități educaționale mai unite și mai bine pregătite pentru provocările viitoare”, declară lector univ. dr. Laura-Rebeca Stiegelbauer, coordonator program de studii Limbi Moderne Aplicate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!