Actrița își va lansa duminică, în deschiderea spectacolului „Dumbrava minunată”, volumul „Cartea cu marionete”.
JURNAL ARĂDEAN. În urmă cu 5 ani, dacă nu mă înșel, ați prezentat, la Teatrul de Marionete, un volum de poezie – „Balada unui cățeluș…de pluș”. Acum reveniți, la Arad, cu o nouă carte. Despre ce este vorba?
ADELA UNGUREANU-CAIMACAN. Este vorba despre „Cartea cu marionete”, apărută, zilele acestea, la Editura Carminis. Așa cum arată și subtitlul, este vorba despre „poezii și cântecele pentru băieți și pentru fete…despre marionete care au mici secrete!”. Noua mea cărticică s-a „născut” din imboldul pe care mi l-a dat scriitoarea Silvia Kerim, cea care, după cum vă mărturiseam în urmă cu ceva vreme, m-a încurajat să scriu pentru copii, acei copii care, ani de-a rândul, mi-au fost spectatori și i-am îndrăgit atât de mult.
Așa se explică faptul că personajele cărții d-voastră vin din lumea teatrului pentru cei mici?
ADELA UNGUREANU-CAIMACAN. Cu aceste personaje, împreună cu prietena și colega mea de la „Marionete”, Carmen Mărginean, am jucat în Germania aproximativ 200 de spectacole. Dar pentru a le cunoaște aș putea începe cu poezia care deschide acest volum: „Hipopotămița, Clovnul și Tenorul,/Marionete de trecut dorul/Plus Smărăndița, Măgărușii și cu Luca/treceau prin târguri ca năluca//Pe lângă ei veneau agale/Rățușca prinsă-n balamale/De fire, ațe și mosoare/Și tigrii luminați de reflectoare//Marionete, muzici, amintiri/Povești din suflet, cu iubiri/Le deapănă Adela cu candoare/Pentru copiii gata de visare”.
Am înțeles că, la fel ca și la precedenta, lansarea o veți face tot la Teatrul de Marionete. De ce acest loc?
ADELA UNGUREANU-CAIMACAN.Pentru că sunt emoțional legată de Teatrul de Marionete Arad. Pe această scenă am jucat 15 ani dând viață unor personaje de poveste foarte îndrăgite de micii spectatori. Amintirile legate de acest teatru și de colegii alături de care am jucat le-am purtat, mai apoi, în suflet, ca pe un giuvaier de preț, și după ce am plecat în Germania, unde mi-am continuat activitatea la Teatrul Mic din Saarbrucken. După cum se poate observa și desenele acestei cărți sunt realizate de o arădeancă, scenograful Zoe Eisele Szucs.
Dacă ar fi să faceți o invitație micilor cititori, ce le-ați spune?
ADELA UNGUREANU-CAIMACAN. Veniți duminică, 7 decembrie, la Teatrul de Marionete! După ce veți vedea (cu începere de la ora 11) frumoasa poveste a lui M. Sadoveanu, „Dumbrava minunată” și veți cunoaște personajele acesteia – Lizuca și Patrocle – veți avea ocazia să descoperiți și eroii cărții mele. Despre aceștia, scriitorul Dan Mircea Cipariu scrie (n.n. pe coperta a IV-a) că sunt „personaje memorabile, alături de care ai vrea să ieși prin lume și pe care să le inviți într-o călătorie fără sfârșit”.
„Adela (…) mișcă în noi firele nevăzute ale bucuriei de a fi inocenți…” (Dan Mircea Cipariu)
Citiți principiile noastre de moderare aici!